• Partidele de acasă ale Voinţei au fost vizionate doar de la stadion de 77.500 de spectatori. • Voinţa a fost plasată pe poziţia a 6-a într-un top al audienţelor pe stadioane în actualul sezon. Într-un conflict de opinii, cei de la „Liga suporterilor sibieni” au ţinut să dea primarului Klaus Iohannis o replică printr-un comunicat de presă. Reacţiile suporterilor vin în urma unei declaraţii a primarului, făcută în cadrul unei emisiuni televizate, la un post local, cu privire la starea de funcţionare a stadionului, pe care o consideră a fi impecabilă, dar şi la mutarea echipei sibiene la Mediaş, în cazul în care stadionul nu va corespunde criteriilor de licenţiere. „Trebuie precizat că Voinţa Sibiu a evoluat cu derogare specială atât în turul campionatului, cât şi în retur, având în vedere faptul că Stadionul Municipal nu răspunde întru totul cerinţelor minime impuse echipelor din Liga 1 de către forurile competente. Acest fapt nu va mai fi posibil în ediţia viitoare a Ligii 1. Sunt cel puţin două puncte esenţiale fără de care arena sibiană nu poate primi acceptul comisiei de licenţiere: refacerea gazonului – care, în prezent, se află într-o stare jalnică, cu gropi şi denivelări, fiind format din iarbă şi trifoi; instalarea unei nocturne. Acestea sunt investiţiile minim necesare unui stadion care nu aparţine Voinţei Sibiu, ci întregii comunităţi”, se arată în comunicat. Suporterii protestează vehement împotriva acestei mutări la Mediaş. „Liga suporterilor sibieni, la fel ca toţi iubitorii de fotbal sibieni, nu doreşte să ia în calcul mutarea echipei la Mediaş. Sportul sibian are nevoie ca această formaţie să rămână la Sibiu, meciurile echipei de fotbal fiind, actualmente, cele care provoacă cea mai mare audienţă în jurul unei mişcări sportive. Partidele de acasă ale Voinţei au fost vizionate doar de la stadion de 77.500 de spectatori, media de 5.536 de fani per meci, plasând echipa noastră pe locul 6 într-un top al audienţelor pe stadioane în actualul sezon, conform Gazeta Sporturilor, 24 aprilie 2012. Ne distanţăm de orice conflict politic sau de interese, pe care îl poate isca existenţa echipei CSU Voinţa Sibiu şi cerem ca toţi cei de care depinde rămânerea echipei şi în sezonul următor la Sibiu să conlucreze pentru susţinerea sportului sibian, primul obiectiv al Asociaţiei ,,Liga suporterilor sibieni”. Primarul are ultimul cuvânt? Tot în cadrul unei emisiuni TV, Ioan Hămbăşan şi-a strigat oful, dând frâu liber sentimentelor legate de tot ce s-a întâmplat în ultimul timp la Voinţa Sibiu. După ultimele rezultate din campionat, sibienii sunt la un pas de retrogradare în sezonul viitor. Moralul jucătorilor este la pământ, iar meciurile care urmează sunt destul de grele. Dinamo, Mioveni, CFR Cluj sunt unele dintre echipele pe care alb-verzii le mai au de înfruntat. „Bineînţeles că am aşteptări mai mari de la domnul primar, categoric! Cred şi îmi pare rău să afirm acest lucru – este cea mai slabă bază sportivă din ţară. Pe unde am umblat nu am găsit o bază mai învechită, fără multe lucruri adiacente stadionului. Să nu ai o bază, un teren de antrenament, să nu poţi să faci un cantonament, să nu ai multe lucruri (…) Băieţii ar fi trebuit să resimtă mult mai multă căldură şi mult mai mult sprijin”, declara Hămbăşan în emisiune. Pe de altă parte, primarul Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă: „Dacă Voinţa rămâne în prima ligă vor fi investiţii ample, cerute de ligă: nocturnă, refacerea gazonului, extinderea locurilor pe scaune etc.”. El a mai precizat că, deşi nu este un fan al fotbalului, se mai uită la TV la unele meciuri. Joi-seara, Liga a anunţat că Voinţa poate juca anul viitor, dacă rămâne în Liga I, pe stadionul de la Mediaş. (R.B.)
Actualizat:
Iohannis DA… realitatea BA
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
UDMR îi cere lui Ilie Bolojan reducerea impozitelor locale
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România îi cere prim-ministrului Bolojan reducerea impozitelor locale, prin ordonanță de urgență.În urma protestelor...
Articolul precedent
Articolul următor




