-2.8 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

ÎPS Laurențiu a sfințit pictura Bisericii Nașterea Domnului din Sibiu

Cele mai citite

Pictura bisericii de pe strada Constituției a fost sfințită duminică de ÎPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, în cadrul unei ceremonii ce a adunat oficialități ale orașului, înalte fețe bisericești și sute de credincioși. Chiar dacă altarul a fost sfinţit în 2006, pentru a se oficia slujbele religioase în monumentala biserică, duminica trecută a sosit momentul consacrării ultimei etape din înfrumuseţarea locaşului, pictura începând în 2008.IPS Mitropolit Laurenţiu a târnosit lucrarea cu Sfântul şi Marele Mir şi a stropit-o cu apă sfinţită.

 Preotul Sorin Bucur a fost hirotesit iconom stavrofor, ca semn de apreciere a activităţii misionare-pastorale din comunitatea încredinţată. Adunarea şi Consiliul parohiale, donatori şi binefăcători, dar şi mai mulţi ostenitori din parohie au primit Acte de cinstire din partea IPS Mitropolit Laurenţiu.Ierarhul i-a felicitat și pe credincioşi pentru susţinerea lucrărilor de pictură şi mai ales pentru prezenţa în număr atât de mare la sfintele slujbe.

Publicitate

Părintele protopop Ioan Coşa a subliniat în cuvântul său eforturile mari prin care s-a ctitorit această biserică şi a amintit câteva repere din viaţa acesteia. Părintele Coşa a amintit şi lucrarea socială deosebită efectuată de ani buni în demisolul locaşului de cult, unde zeci de familii defavorizate primesc zilnic o masă caldă.  Ca semn de mulţumire, părintele protopop i-a oferit ierarhului un set de cărţi de cult pentru arhierei, frumos copertate şi împodobite.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un cuvânt al preotului Ioan Lupescu, primul preot al comunităţii înfiinţate aici după 1990 şi care acum este slujitor al Domnului în diaspora românească din Chicago, SUA.

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Oficial: Dominic Fritz a devenit cetățean român. „Mulțumesc, România, că m-ai primit în casa ta acum 22 ani. M-ai făcut adult, m-ai făcut european”

Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, a anunțat că a obținut cetățenia română, iar în perioada următoare va depune jurământul.„România,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect