Marți, 22 mai, în localitatea Poznan din Polonia, președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean și mareșalul Regiunii Wielkopolska Marek Woźniak au semnat acordul de cooperare între Județul Sibiu și Regiunea Wielkopolska, ce consfințește relații de colaborare tot mai strânse, dezvoltate în ultimii doi ani. Acordul urmărește iniţierea de proiecte şi activităţi comune în domenii cum ar fi: administrația publică, cultura, turismul, educația și cercetarea, economia, sănătatea, agricultura și dezvoltarea rurală, o prioritate de ambele părți fiind promovarea patrimoniului culinar.
Cu ocazia semnării acordului, președinta Daniela Cîmpean a amintit despre experiența comună dureroasă din perioada dictaturii comuniste, care nu a reușit suprimarea relațiilor umane dintre români și polonezi, astfel că astăzi avem șansa de a fi ”parteneri într-o Europă comună, în care fiecare să ne păstrăm individualitatea și diversitatea”. Regiunea Wielkopolska are o foarte bună absorbție de fonduri europene iar mareșalul Marek Woźniak a declarat că va sprijini reprezentanții Județului Sibiu atât prin inițiative comune de atragere de fonduri regionale, cât și prin împărtășirea experienței regiunii Wielkopolska în implementarea proiectelor europene.
La ceremonia de semnare au fost prezenți Zofia Szalczyk, președinta Parlamentului Regional Wielkopolska, Mikołaj Grzyb, președintele Comitetului regional pentru dezvoltarea politicilor și cooperare internațională, alți membri ai Parlamentului regional, Ovidiu Drânga, Ambasador Extraordinar si Plenipotențiar al României în Republica Polonă, Sabra Daici, Directorul Institutului Cultural Român la Varșovia, Flavian Catalin Pah, Directorul Executiv al Camerei Bilaterale de Comerț si Industrie România-Polonia. Din delegația Județului Sibiu prezentă în aceste zile în Wielkopolska a făcut parte și vicepreședinta Christine Manta-Klemens, precum și angajați din aparatul Consiliului Județean Sibiu. Cătălin Monafu și Călin Bondulescu din cadrul Direcției Strategii Proiecte au participat în ultima perioadă la Academia Auto-Guvernării în Wielkopolska, un stagiu de formare adresat partenerilor regiunii, prin care funcționarii publici sibieni au avut ocazia de a învăța bune practici în implementarea fondurilor europene, dar și aspecte legate de îmbunătățirea circuitului informației în administrația publică.
Semnarea acordului a avut loc în cadrul unei vizite desfășurate pe parcursul a trei zile, cu o agendă bogată care reflectă foarte bine temele cooperării. Delegația sibiană a fost primită de către vicemareșalul Krysztof Grabowski, iar un subiect central de discuție a fost cooperarea în cadrul Programului Regiune Gastronomică Europeană și promovarea produselor regionale, fiind propusă implementarea unui proiect comun în cadrul programului „Promovarea produselor agricole” al Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimentație (din cadrul Comisiei Europene), care să cuprindă și Regiunea Bretania din Franța, cu care atât Județul Sibiu, cât și Regiunea Wielkopolska au relații de cooperare. Partenerii polonezi încurajează și participarea județului Sibiu în Rețeaua Europeană a Patrimoniului Culinar Regional (Network of Regional Culinary Heritage Europe). Tot în cadrul vizitei, membrii delegației au participat la conferința „Sursele regenerabile de energie în Wielkopolska”, pentru un transfer de cunoștințe în domeniul utilizării sustenabile a energiei. În cadrul agendei vizitei, a urmat apoi o întâlnire în orașul Gniezno cu reprezentanți din domeniul educației.
După semnarea acordului au avut loc întâlniri cu președinta Parlamentului Regional Wielkoposka, Zofia Szalczyk și cu reprezentanții Comisiei pentru strategia de dezvoltare și cooperare internațională a Parlamentului Regional. În ultima zi a vizitei, delegația sibiană a avut o întâlnire cu reprezentanții regiunii pe tema investițiilor în sistemul de sănătate, partenerii polonezi fiind și ei implicați în construirea unui nou spital – Spitalul Regional de Pediatrie. Vizita s-a încheiat cu o întâlnire cu reprezentanții organizației locale de turism pe tema provocărilor legate de menținerea unui nivel ridicat al serviciilor turistice și gastronomice, fiind propus un parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.
Pe tot parcursul vizitei, reprezentanții Județului Sibiu au fost primiți într-o atmosferă prietenoasă: o serie de expoziții ale Institutului Cultural Român la Varșovia au fost amenajate în sediul Regiunii Wielkopolska, care cu ocazia semnării acordului a sărbătorit o zi dedicată României, inclusiv sub aspect culinar: la cantina instituției s-a gătit mâncare după rețete romanești și au fost oferite spre degustare produse tradiționale aduse din România.
După ce în septembrie 2017 delegația Județului Sibiu, care a inclus producători locali sibieni, a avut o prestație apreciată la târgul Gustul Regiunilor din Poznan, organizat sub egida Rețelei Europene a Patrimoniului Culinar Regional, o primă concretizare a acordului semnat a fost invitația fermă lansată Județului Sibiu de a reveni la acest târg în perioada 29.09-01.10 2018. Târgul este o excelentă ocazie de promovare a destinației turistice Județul Sibiu în rândul polonezilor și partenerilor lor.