Cel mai frumos drum din lume, Transfăgărășanul, a ajuns la jumătate de secol de existență. Vineri, 20 septembrie, se împlinesc 50 de ani de la inaugurarea celui mai înalt drum din România, până la apariția Transalpinei, în urmă cu mai bine de un deceniu. Acesta trece de cota 2.000 de metri, în vreme ce Transalpina ajunge până la înălțimi de peste 2.100 m altitudine. Transfăgărășanul leagă Transilvania de Muntenia, prin județele Argeș și Sibiu, și este cel mai mare proiect de infrastructură a lui Nicolae Ceaușescu. Investiția, aproape supranaturală în anii `70, a fost cauzată, în opinia fostului Dictator, de invadarea Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică și de teama acestuia ca România să nu aibă aceeași soartă în anii care urmau să vină. Este catalogat de specialiști drept cel mai frumos drum turistic din toată lumea.
Inaugurarea din 20 septembrie 1974 a avut loc în cadrul unei mari adunări naționale organizate atunci la poalele Făgărașului și la care au participat, cum era firesc în astfel de situații, dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția acestuia, Elena. Marea adunarea a fost organizată pe platoul de la Bâlea, iar Armata, instituțiile comuniste și oamenii muncii din Cârțișoara s-au întrecut în a-l omagia pe Nicolae Ceaușescu. La ceas aniversar, să ne amintim însă și de sacrificiul uman plătit tribut pentru o asemenea construcție. Oficial se vorbește despre 40 de morți, iar neoficial chiar de sute…
A fost construit un drum absolut magnific, ce își păstrează măreția și în ziua de astăzi, chiar dacă actuala configurare a drumului și a tunelurilor nu a mai fost modificată, în linii mari, din 1980 încoace. De atunci, s-a mai peticit și întreținut drumul, însă fără investiții absolut majore.
Presa vremii, fie locală, fie națională, a vuit la adresa marii construcții și la implicarea lui Nicolae Ceaușescu în acest proiect. Toate ziarele au avut pe prima prima pagină cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu de la inaugurare, bogat ilustrată cu imagini din Cârțișoara, între care drumul fotografiat de sus, tunelul ce a fost construit la granița dintre județe, marea adunare națională de pe platoul din Bâlea, modul în care a fost primit cuplul prezidențial de către cârțișoreni (cu pâine și sare), parada mașinilor Dacia și efectivele Armatei care au lucrat, efectiv, la amenajarea drumului, dar și imensitatea de oameni ai muncii prezenți la fața locului. „Scînteia”, „România Liberă” sau „Apărarea patriei”, dar și alte ziare ale vremii, au reliefat și întreaga vizită a lui Nicolae Ceaușescu în județul Sibiu, adică în municipiul Sibiu și Cisnădie, unde au avut loc întâlnirii cu muncitorii din principalele întreprinderi comuniste sibiene. De altfel, sloganul „Ceaușescu – PCR” a fost refrenul cel mai cântat de oamenii muncii în acea zi istorică pentru Republica Socialistă România.
Iată câteva pasaje din cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu: „…Acest drum peste piscuri înalte vesteşte astăzi despre capacitatea creatoare a naţiunii noastre socialiste, care, sub conducerea partidului comunist, înfăptuieşte pe vechile meleaguri societatea socialistă şi comunistă, superioară oricărei alte orînduiri, menită să asigure omului o viaţă tot mai bună, libertatea, bunăstarea şi fericirea. Inaugurarea acestui drum monumental — în care sînt încorporate inteligenţa, munca, dîrzenia, voinţa a mii şi mii de constructori, a poporului nostru, de fapt — demonstrează că putem înfăptui cele mai măreţe visuri, că stă în puterea noastră să realizăm ţelurile înscrise în Programul partidului şi în proiectul de Directive – documente istorice supuse dezbaterii întregului nostru popor. Inaugurăm acest drum înainte cu numai 2 luni de cel d-al XI-lea Congres al partidului, care va rămîne în istoria ţării prin aceea că deschide calea spre societatea comunistă în România. Acest drum, ca de altfel tot ceea ce înfăptuim şi vom înfăptui în deceniile viitoare, va vorbi peste secole de munca, dîrzenia şi capacitatea creatoare a poporului nostru, de voinţa sa de a asigura triumful comunismului în România. (Aplauze puternice, urale). Militarii forţelor armate au adus, aşa cum am spus, o contribuţie hotărîtoare la realizarea Transfăgărăşanului. Aceasta ne îndreptăţeşte să le încredinţăm noi obiective în anii viitori.
(…) Privind piscurile înalte ale munților, ne dăm și mai bine seama ce a îmbărbătat întotdeauna și a păstrat treaz sentimentul național al poporului nostru ce l-a îndemnat ca în cele mai grele timpuri să-și apere glia prin lupte grele. Aici s-au născut moșii și strămoșii noștri, aici este locul poporului român. Oamenii care au trăit pe aceste meleaguri, pe aceste înălțimi, au iubit întotdeauna – ca și căprioarele, ca și păsările – libertatea, simțând că nu pot trăi decât în libertate, stăpîni pe țara lor, pe destinele lor. …”.
Marea înfăptuire socialistă, Transfăgărășanul, care poate concura cu Porțile de Fier, Centrala Nucleară de la Cernavodă și Casa Poporului, și de pe urma căreia avem și astăzi multe beneficii, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea turismului, a continuat să fie una dintre „perlele” coroanei lui Nicolae Ceaușescu, până la prăbușirea regimului comunist, în Decembrie 1989. De altfel, în anuarul de istorie din 1988, încă se vorbea despre marea investiție din Masivul Făgăraș. „Între obiectivele monumentale înfăptuite în anii Epocii Nicolae Ceauşescu, Transfăgărăşanul ocupă un loc aparte, atît datorită dificultăţilor deosebite, naturale şi tehnice, întîmpinate în realizarea lui, cît şi a faptului că această lucrare a inaugurat seria participării masive a ostaşilor armatei române la edificarea unor opere de mare interes naţional. Construcţia Transfăgărăşanului a început în primăvara anului 1970 şi s-a încheiat după circa patru ani, inaugurârea sa oficială avînd loc la 20 septembrie 1974. În cuvîntarea rostită la marea adunare populară organizată cu acel prilej, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a apreciat că acest drum monumental, care leagă Muntenia cu Transilvania, «constituie o realizare măreaţă a oamenilor muncii din patria noastră, demonstrează forţa şi capacitatea creatoare ale unui popor liber, stăpîn pe destinele sale, care îşi făureşte viitorul aşa cum doreşte». Drumul naţional transfăgărăşan este o operă complexă, o realizare de acest gen unică în ţara noastră, atît prin caracteristicile constructive, cît şi prin dificultăţile traseului pe care îl străbate.
Este drumul modernizat care atinge cea mai mare altitudine (2 045), care cuprinde tunelul rutier cel mai lung din ţa ră (887 m), situat la cea mai mare înălţime (2 042 m); are lungimea de 91,5 km, iar lăţimea părţii carosabile este de 6 m. Pentru realizarea lui au fost executate, în condiţii deosebit de grele, peste 3,8 milioane metri cubi de săpături, din care mai mult de jumătate în stîncă, peste 26 000 metri cubi de zidărie, peste 870 de lucrări transversale, din care 27 de viaducte şi poduri, 80 km de parapeţi. Sub raportul utilităţii, Transfăgărăşanul asigură o legătură directă între judeţele Argeş şi Sibiu. De asemenea, el contribuie la exploatarea raţională a bazinelor forestiere aferente, la punerea în valoare, pentru turismul de masă, a unei zone de o rară frumuseţe, înscriindu-se, în acelaşi timp, ca o înfăptuire de seamă în contextul general de pregătire a teritoriului pentru apărarea patriei”.
Revenind, în prezent, după 50 de ani…
Din păcate, după 50 de ani de la construirea drumului, încă pe timp de iarnă acesta este închis. Ca și în urmă cu 50 de ani, pe Transfăgărășan se circulă tot doar vara, deși în ultimul sfert de secol am au apărut în spațiul public fel și fel de variante de la guvernanții care s-au succedat la Putere, care s-au întrecut în promisiuni că s-ar putea găsi, în sfârșit, soluția pentru ca drumul să fie deszăpezit pe timp de iarnă. Vara, drumul este un adevărat magnet pentru turiști, iar cei care se ocupă de întreținerea acestuia pe raza județului Sibiu, Secția Drumuri Naționale Sibiu, fac tot ce pot pentru a păstra șoseaua în condiții optime, care să nu pună în pericol siguranța celor care o utilizează. Totodată, valorile de trafic ale drumarilor sibieni indică o medie zilnică de mașini ce traversează Transfăgărășanul ce se cifrează la aproape 6.000 de autovehicule (datele se referă la luna mai – 5.900).
Istoric
Până la construirea barajului și a lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna). Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan (de la prefixul „trans-” + Făgăraș), leagă Muntenia cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cei mai înalți din România, care fac parte din Carpații Meridionali. Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile și cu prețul unor vieți de soldați și muncitori care au contribuit la construcția lui, bilanțul oficial fiind de 40 de morți. Lucrători de atunci care mai sunt acum în viață avansează astăzi cifre mai mari, care ajung până la câteva sute de vieți omenești pierdute (răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: „Numai la baraj au murit vreo 400 de băieți”).
Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Deși la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaților Meridionali moștenite dinainte de perioada comunistă (Șoseaua Alpină Novaci-Săliște ori vechea Șosea Câmpina-Predeal) sau făcute în primii ani ai regimului (drumul Bumbești Jiu-Petroșani), invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri) determină inițierea de urgență a proiectului „Transfăgărășanului” – un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului.
În notele de fundamentare a proiectului se menționează, totodată, ca motive: „deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea”.
Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri din 10 decembrie 1969 se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru „obiectivul strategic Transfăgărășan„, căruia i se alocă resursele trupelor de geniu ale Armatei Române (pe 10 martie 1970 Regimentul 52 Alba-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte), părțile de tunel urmând să fie realizate de specialiștii Trustului de Construcții Hidroenergetice (TCH). Sectorul Contur Lac Vidraru a fost atribuit Ministerului Transporturilor, proiectul fiind executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA) și construit de Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, iar sectorul Contur Lac – Tunelul Bâlea a fost atribuit Ministerului Economiei Forestiere, proiectul fiind executat de Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului (ICPIL) și construirea delegată Întreprinderii de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea.
În 1974, o dată cu inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat și inaugurat două monumente închinate militarilor care au contribuit inclusiv cu viața lor la construirea Transfăgărășanului. Astfel, pe versantul nordic, la cota 1200, se înalță „Poarta Geniștilor”, un colț de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă înscris: „Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”. Urcând încă câțiva kilometri, la cota 1600 se găsește „Poarta Întâlnirii”, un monument pe a cărui placă stă înscris: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII”. Comandanții Trupelor de Geniu în perioada construcției Transfăgărășanului au fost: generalul Vasile Șlicariu până în 1972, succedat de generalul Emil Andriescu.
Tunelul Capra–Bâlea
Găsit și sub numele de Tunelul Bâlea Lac, acesta este un tunel rutier montan situat pe DN7C (Transfăgărășan) la cota de maximă altitudine a acestuia (2042 m). Tunelul se întinde pe teritoriul a două județe, portalul de sud se află în județul Argeș, iar portalul de nord în județul Sibiu. Este cel mai lung tunel (887 m) și în același timp lucrarea de artă rutieră situată la cea mai mare altitudine, din România. Galeria sa are o înălțime de 4,4 m. În interior se află un trotuar cu o lățime de 1 m, alături de o bandă de circulație cu lățimea de 6 m și câteva refugii. Aerisirea se face natural prin intermediul curenților de aer. Are la intrări porți metalice ce se închid iarna, dotate cu uși pentru accesul pietonal. Actual tunel este din nou iluminat electric (din 2011). Construcția sa a început în 1972, străpungerea muntelui a fost realizată în toamna anului 1973 și inaugurarea s-a făcut în 1974 – când a fost și iluminat artificial, ulterior această facilitate lipsind pentru multă vreme. Construirea a fost încredințată Trustului de Construcții Hidroenergetice București, la activitate participând aproximativ 120 de lucrători, din care 60-70 angajați civili din partea trustului și restul – militari geniști. Sediul coloniei de lucru a fost stabilit în Căldarea Mioarelor. Pe parcursul activității au fost și victime umane.
Regimul de circulație
Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulației rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până în 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, iar deszăpezirea lui este impractică; la aceasta se adaugă riscul căderilor de pietre și al avalanșelor.
Iarna, drumul este deschis în mod oficial pe versantul sudic până la complexul Piscul Negru (deși utilajele de deszăpezire urcă până la Complexul Turistic Capra – kilometrul 108, până unde cei dispuși să se aventureze au disponibilă o singură bandă de circulație, dar se expun amenzilor jandarmilor montani, care își au baza la Refugiul Salvamont Cota 2000), iar pe cel nordic până la Cabana Bâlea-Cascadă (kilometrul 131 – județul Sibiu). Aici drumul este blocat pe toată perioada închiderii oficiale cu parapete de beton tip New Jersey, fiind imposibilă traversarea chiar și în condițiile topirii zăpezii; trebuie ținut cont că în timpul iernii se produc multe căderi de pietre în zona „Poarta Întâlnirii” – cota 1600, înainte de intrarea în Căldarea Glaciară Bâlea.)
Totodată, porțile tunelului Bâlea-Capra se închid în timpul iernii, pe toată perioada închiderii oficiale a drumului (se poate traversa însă la picior, dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, prin cele două uși pietonale prevăzute în porți).
Vara, restricțiile cuprind perioada de întuneric (orele 22:00-6:00), deoarece traseul este unul periculos, cu deosebit de multe viraje și curbe în ac de păr, fără să fie prevăzut cu elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol este deosebit de mare. Limita de viteză recomandată este de 40 km/h.
În timpul iernii, când Transfăgărășanul este închis circulației rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă”.
