Dacă alte judeţe au probleme cu distribuţia laptelui praf pentru bebeluşi, la Sibiu nu sunt probleme. „Pentru luna iulie cantitatea aprobată şi aflată în stocul Cantinei Municipiului Sibiu este de 204 cutii de lapte, care urmează a fi distribuită către 40 de beneficiari”, a declarat Mirela Grigore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu. Pentru a beneficia de lapte praf pentru bebeluşi, părinţii trebuie să se adreseze medicilor de familie. Aceştia decid, în condiţiile indicate de lege şi analizând situaţia medicală, dacă un copil beneficiază de lapte praf gratuit. Medicii vor emite reţete speciale care sunt comunicate către DSP Sibiu până în data de 20 a fiecărei luni. „În iunie au venit de la Ministerul Sănătăţii alocările bugetare inclusiv pentru lapte praf. S-au demarat procedurile pentru achiziţionarea laptelui praf pentru perioada următoare”, a declarat Adela Morar, purtător de cuvânt DSP Sibiu. Direcţia de Sănătate Publică transmite lunar Cantinei Municipiului Sibiu tabelul nominal cu beneficiarii şi cantităţile aprobate. Laptele praf este distribuit beneficiarilor de luni până vineri, între orele 7 şi 15 de la sediul Cantinei Municipiului Sibiu din Calea Guşteriţei, nr. 25. (C.B.)
Actualizat:
Lapte praf pentru bebeluşi
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș
Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...
Articolul precedent
Articolul următor




