Inspectorul Șef al ISU Sibiu, Lt. col. Lucian Trefaș, susține că, odată cu începerea noului an școlar, „asigurarea unui climat de siguranță în școli nu este pentru noi doar un obiectiv, ci și o obligație morală față de copii noștri. Și de aceea trebuie să fim vigilenți și responsabili în toate acțiunile noastre, pentru ca fiecare instituție de învățământ să rămână un loc de învățare sigur și fără riscuri.
De asemenea, transmitem mulțumiri tuturor instituțiilor cu care colaboram pentru atingerea acestor deziderate. Și considerăm că rezultatele eforturilor noastre se văd deja în activitățile desfășurate zi de zi. Având în vedere obiectivul de asigurare a unui climat de siguranță și desfășurarea unui proces de învățământ într-un mediu sigur, abordarea problematicii va fi făcută prin prisma a doua aspecte.
Primul aspect, din punct de vedere al siguranței participanților la actul de învățământ, fie că vorbim de preșcolari, elevi, profesori sau personal auxiliar, respectiv respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul desfășurării activităților de zi cu zi.
Cel de al doilea aspect, din punct de vedere al siguranței clădirilor/spațiilor unde se desfășoară activitatea de învățământ. Având în vedere specificul actului de învățământ, acest domeniu reprezintă un domeniu prioritar de acțiune fiind desfășurate constant activități de îndrumare și control la toate unitățile de învățământ din județul Sibiu”, afirmă acesta.
Amenzi de aproape 80.000 de lei
Acesta a prezentat bilanțul controalelor pe anul trecut școlar. Astfel, în anul școlar 2023-2024, ISU Sibiu a derulat mai multe acţiuni orientate spre consolidarea protecţiei în instituțiile de învățământ. În anul școlar 2023-2024 au fost desfășurate controale de prevenire la un număr de 15 unități de învățământ cu personalitate juridică, ce administrează un număr de 69 de clădiri de învățământ.
În urma controalelor au fost identificate 64 de nereguli, fiind aplicate următoarele sancțiuni: 17 avertismente și 6 amenzi contravenționale în cuantum total de 79.000 de lei. Principalele nereguli constatate în urma controalelor au fost: reducerea gabaritelor căilor de evacuare prin depozitarea diferitelor materiale și neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu.
Acestora li se adaugă nemarcarea căilor de evacuare pentru persoane în caz de incendiu cu indicatoare standardizate, neasigurarea necesarului minim de stingătoare portabile cu pulbere, neverificarea instalației electrice, lipsa autorizației de securitate la incendiu etc.
Atunci când este posibil, controalele desfăşurate includ şi executarea de exerciţii de alarmare și evacuare, cu angrenarea elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar. Scopul acestor exerciții e acela de formare a deprinderilor necesare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Astfel, au fost executate 26 exerciții de evacuare/intervenție, la care au participat peste 2000 persoane. De asemenea, tot pentru instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ s-au desfășurat și activităţi de informare preventivă şi educare a elevilor în ceea ce privește comportamentul în cazul producerii unui incendiu sau a altor situaţii de urgenţă. Activitățile s-au desfășurat sub forma unor lecții deschise, la care au participat peste 200 elevi și profesori.
Situația autorizațiilor la școlile din județ
La toate aceste activități se mizează foarte mult pe interacțiunea directă cu aceștia, scopul fiind acela de a crea niște automatisme și un comportament adecvat în cazul producerii unor situații de urgență. Din punct de vedere al avizării – autorizării în ceea ce privește securitatea la incendiu, s-a făcut tot posibilul ca personalul inspectoratului să vină în întâmpinarea beneficiarilor, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate necesare.
În ceea ce privește avizele și autorizațiile de securitate la incendiu, din totalul celor 185 unități de învățământ cu personalitate juridica, 92 nu fac obiectul autorizării, 50 au obținut autorizația de securitate la incendiu, iar 43 sunt neautorizate, dar care, unele se află în diferite etape ale procesului de avizare – autorizare ca urmare lucrărilor de modernizare sau extindere desfășurate.
În perioada 2023-2024 au fost emise 10 autorizații de securitate la incendiu pentru unități de învățământ și 65 de avize de securitate la incendiu, pentru lucrări la clădiri de învățământ.
Pe de altă parte, deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu duce la creșterea riscului producerii unui incendiu atâta timp cât sunt îndeplinite celelalte măsuri de apărare împotriva incendiilor necesar a fi luate pe timpul exploatării clădirilor.
Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu se eliberează pentru construcţii noi sau pentru dezvoltarea (extinderea), modernizarea ori pentru schimbarea destinaţiei celor existente (art. 30, alin. 1 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare).
Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu se stabilesc în funcţie de categoria de importanţă, regimul de înălţime, destinaţie, suprafeţe construite/desfăşurate, număr de utilizatori etc. Unitățile de învățământ nu intră sub incidența H.G. nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționarii ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, în sensul în care nu poate fi dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu.