9.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Extinderea școlii I.L. Caragiale s-a finalizat

Cele mai citite

Lucrările de extindere a școlii I.L. Caragiale au ajuns la final. Urmează proiecte pentru Liceul O. Ghibu, Școala nr.4, Colegiul Pedagogic Șaguna și Liceul CFR.

În urma extinderii Școlii I.L. Caragiale, elevii se pot bucura de 11 săli de clasă noi, 3 cabinete de fizică, IT și chimie, o sală multimedia, o bibliotecă cu sală de lecturp, o sală de mese cu oficiu pentru alimente, un cabinet medical, dar și de o sală de gimnastică.

“În paralel cu construcția de creșe, extindem școlile pentru a face față cererii mari de locuri. Am finalizat lucrările de extindere a școlii I.L. Caragiale, prin construcția unui nou corp. Reamintesc în acest sens extinderea școlii Regele Ferdinand și construcția unei săli de sport, deja finalizate și aceleași lucrări care se află în curs la școala N. Iorga.

Pregătim noi astfel de proiecte pentru Liceul O. Ghibu, școala nr.4 și Colegiul Pedagogic Șaguna, proiectarea fiind în curs. De asemenea, pregătim reabilitarea fostului Liceul CFR pentru extinderea spațiilor dedicate învățământului liceal, proiectul fiind în etapa expertizărilor preliminare elaborării documentației”, susține Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Publicitate

De asemenea, curtea școlii a fost și aceasta reamenajată și s-a creat un teren de sport pentru volei și baschet, iar spațiile verzi din jurul școlii au fost revigorate.

Investiția de 12,7 milioane de lei

Investiția este în valoare de 12,7 milioane de lei, bani asigurați fondurile europene obținute de Primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional.

Lucrările la școala I.L. Caragiale vor continua pentru că Primăria Sibiu a depus în cadrul PNRR un proiect pentru eficientizarea energetică a clădirii vechi a școlii.

Aceste lucrări includ în principal termoizolarea, înlocuirea tâmplăriei, montarea de sisteme pentru producerea energiei din surse regenerabile, modernizarea instalațiilor de utilități și montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență și economie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Flacăra care ne aduce mai aproape unii de alții. Lumina Sfântă a ajuns la Sibiu

Într-o lume grăbită, în care drumurile par uneori mai lungi decât ar trebui să fie, există momente care opresc...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect