-2.8 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Lucrările la Maternitate finalizate pe jumătate. 30 de saloane au fost renovate

Cele mai citite

Grupuri sanitare în fiecare cameră, tapet pe pereți, butoane de apelare a asistentelor și posibilitate de conectare la internet și TV. Așa arată cele 30 de saloane proaspăt modernizate la secțiile de Obstetrică-Ginecologie, la Spitalul Clinic Județean Sibiu. După 3 ani în care atât mamele cât și bebelușii au fost înghesuiți în numai 40% din spațiul Maternității, condițiile pentru viitoarele femei care aduc pe lume copii la spitalul public sibian încep să se îmbunătățească. Deocamdată, lucrările au fost finalizate doar în proporție de 50%.  De săptămâna viitoare întreaga activitate a acestor secții se va muta în saloanele renovate, iar până în octombrie trebuie să fie modernizată întreaga Maternitate. Adică încă 12 saloane mamă-copil, plus spații administrative și cabinete medicale. 

 Lucrările la Maternitatea din Sibiu au început în 24 iulie 2011, termenul inițial de finalizare fiind 6 ianuarie 2014. Acesta nu a mai fost respectat, din cauză că finanțarea a intrat într-un blocaj pe o perioadă de aproape un an de zile, iar constructorii abandonaseră lucrările. Acestea au fost reluate la începutul acestui an, termenul avansat pentru finalizarea integrală a blocului materno-infantil fiind octombrie 2014.

Publicitate

„Nu pot să nu le mulțumesc șefilor de secție care au înțeles în perioada aceasta că trebuie să-și gestioneze activitatea de așa manieră încât pe un spațiu mai mic să asigure condițiile necesare de funcționare și condițiile de securitate a mamei și copilului în această perioadă,  perioadă destul de lungă din păcate, dar pe prognoza pe care o avem în această clipă, până spre finele anului vom reuși să preluăm integral proiectul și să-l folosim pentru sibieni, pentru toți cei care au încredere să vină în spitalul nostru”, a declarat Vasile Spinean, manager Spitalul Clinic Județean Sibiu.

De săptămâna viitoare întreaga activitate a acestor secții se va muta în saloanele renovate, iar până în octombrie trebuie să fie modernizată întreaga Maternitate, astfel încât medicii vor lucra încă o jumătate de an de condiții de șantier. 

 „Efortul pe care l-a făcut colectivul clinicii a fost foarte mare pentru că e greu să lucrezi atunci când lucrezi cam cu jumătate din capacitate si numărul de nașteri nu se reduce, ci merge mai departe. Mă bucur că în tot timpul acesta n-am avut necazuri mari și am convingerea că o să asigurăm deplin funcționalitatea secției în continuare. O sa vină încă 6 luni probabil grele, după care vom avea o maternitate cât se poate de modernă”, spune dr.Radu Chicea, directorul medical al SCJU Sibiu.

 

 Din cele 30 de saloane cu 2 paturi recepționate în prezent, 15 sunt situate la etajul al doilea, pentru Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie și alte 15, tip mamă-copil, la etajul 3. Fiecare salon are grup sanitar propriu și este funcțional un sistem de apel medical, atât de la pat, cât și din cadrul grupului sanitar, pacienții putând solicita personalul medical direct din cameră.

„Dând aceste spații în folosință nu înseamnă că am scăpat cu totul de niște necazuri, întrucât în continuare vom lucra în condiții de șantier. Zona va fi amenajată și în schimb vom da celelalte zone spre a fi reabilitate. Condițiile de șantier se vor păstra în continuare. Vom face toate eforturile, cum nu am avut nici până acum probleme medicale, să menținem normele igienico-sanitare. La final, condițiile vor fi excelente, eu am un singur regret – că nu a fost prevăzut și mobilier nou, așa încât rugămintea noastră către CJ este să putem achiziționa și un mobilier adecvat pentru aceste spații, care arată excelent”, a afirmat prof. Adrian Stretean, medic Șef Secția Obstetrică-Ginecologie. 

 

În urma tuturor investițiilor, în Maternitatea Sibiu vor funcționa 42 de saloane cu grup sanitar propriu, având o capacitate de 83 de paturi, 3 săli de operații, 7 săli de nașteri, 3 saloane ATI neonatologie, 3 săli ATI prematuri, 3 saloane de Terapie Intensivă pentru femei și cabinete pentru personalul medical. 

Investițiile la blocul materno-infantil s-au făcut în cadrul unui proiect al Ministerului Sănătății, cu finanțare de la Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții. Valoarea totală pentru reabilitarea completă a Maternității se ridică la 25, 5 milioane de lei. Suma a fost suplimentată, valoarea inițială a proiectului fiind de 16,3 milioane de lei. 

La Maternitatea din Sibiu, media anuală de nașteri este de 2 800 – 3 000 de nou-născuți. De la începutul acestui an, în incinta spitalului au avut loc 1219 nașteri. 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Încă un actor român a murit. Mihai Dinvale s-a stins la vârsta de 74 de ani

Actorul Mihai Dinvale, fost director al Teatrului Mic din București, cunoscut pentru rolurile sale din teatru și în film,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect