18.1 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Luni începe Curățenia de Toamnă, în Mediaș

Publicitate

Cele mai citite

Începând de luni, 5 octombrie și până în 6 noiembrie, în municipiul Mediaş se va derula campania „Curăţenia de toamnă”, aceasta constând în activităţi specifice serviciului de salubrizare, printre care şi cea de colectare a deşeurilor vegetale de la medieșenii care locuiesc la case, colectarea acestora realizându-se săptămânal, conform calendarului de colectare.

De asemenea această campanie presupune ample activități de salubrizare a domeniului public constând în măturat mecanizat, întreținerea manuală a părții carosabile, a trotuarelor și zonelor verzi, colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public și privat al Mediașului, în zone precum Hula Baznei, pârâul Ighiș, pârâul Moșnei, zona Greweln, zona Baia de Nisip, zona Tineretului, zona Luncii.
Reprezentanții operatorului de salubritate din municipiu roagă insistent medieșenii să respecte programul de colectare a deşeurilor vegetale aşa cum este el stabilit în calendarul EcoSal. Dacă din motive obiective locuitorii orașului nu se pot încadra în programul de colectare, nu trebuie să scoată deşeurile vegetale în faţa porţii, ci să contacteze operatorul de salubritate pentru identificarea unor soluţii sau pentru reprogramarea colectării deşeurilor.
Abandonarea la întâmplare a deşeurilor pe domeniul public reduce eficienţa acestei campanii conducând, în egală măsură, la îndepărtarea de scopul pentru care aceasta este organizată, susțin responsabilii operatorului de salubritate. Deșeurile vegetale din zonele cu blocuri se colectează de către Direcția de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Mediaș.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya