Cei peste 19.000 de şoferi care şi-au înmatriculat autoturismele în Bulgaria vor trebui să le înmatriculeze în România sau să le folosească doar 90 de zile pe an, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, în urma deciziei adoptate de Guvern. ,,Fiecare ori o înmatriculează în România, ori o duce înapoi, ori circulă cu ea doar 90 de zile”, a declarat Lucian Diniţă, întrebat, marţi, de MEDIAFAX, în legătură cu şoferii români care şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria pentru a plăti mai puţin. Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum: Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar 90 de zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului. Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi şi reţinerea plăcuţei de înmatriculare. Decizia a fost luată pentru a se evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, nu este achitată taxa de înmatriculare în România. Potrivit conducerii IGPR, în România circulă în prezent aproximativ 19.800 de maşini înmatriculate în Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 de autovehicule înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie. (C.P.)
Actualizat:
eveniment
Maşinile cu numere de Bulgaria vor trebui înmatriculate în România
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă
Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...
Articolul precedent
Articolul următor