5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Maraton de vaccinare în weekend, la Sala Thalia

Cele mai citite

Sibienii care doresc să se vaccineze pentru prima dată, dar și cei care vor să-și facă rapelul pentru prima doza administrată deja și cei care vor să primească doza 3, o vor putea face în weekend, la Sala Thalia, unde se desfășoară o nouă acțiune de acest tip, organizată de spitalele din Sibiu.
Campania de vaccinare lansată de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, alături de Filarmonica de Stat Sibiu și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu și al Universității „Lucian Blaga” Sibiu continuă în acest sfârșit de săptămână, respectiv 20-21 noiembrie 2021 cu rapelul celor care s-au vaccinat în 30-31 octombrie 2021.
Totodată, cei care doresc să își facă oricare dintre dozele 1, 2 sau 3 cu vaccinul Pfizer, sau doza unică a vaccinului Johnson & Johnson o pot face, fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Accesul se va face prin parcarea Salii Thalia de pe Bulevardul Corneliu Coposu, iar doritorii sunt așteptați în intervalul orar 09:00-21:00. Aici, cele trei spitale și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu vor mobiliza un număr de 8 medici, 16 asistenți, 16 registratori și 40 voluntari, astfel încât totul să se desfășoare fără dificultăți.
„Îi așteptăm și în acest sfârșit de săptămână pe sibieni, și nu numai, să se vaccineze. Suntem pregătiți să îi primim la rapel pe toți cei care au venit la prima doză, dar și pe cei care doresc să se vaccineze cu oricare dintre doze. Procesul de vaccinare trebuie să continue și le mulțumesc încă odată tuturor cadrelor medicale, dar și instituțiilor partenere implicate în această campanie” – Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect