16.3 C
Sibiu
miercuri, mai 14, 2025

Mecanism de monitorizare, la Sibiu, după expirarea termenul de negociere a contractelor de muncă

Cele mai citite

Comisia de Dialog Social a Județului Sibiu, întrunită, luni, în ședință ordinară, a dezbătut Protocolul privind implementarea unitară a noilor prevederi legale în domeniul fiscal și al dialogului social, încheiat între Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția și Guvernul României. Acesta prevede crearea, începând cu data de 20 noiembrie 2017, a unui mecanism de monitorizare coordonat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în colaborare cu reprezentanții CNSLR – Frăția. La nivel județean, comitetul de monitorizare va fi format din patru persoane: două desemnate de prefectul județului și două mandatate de președintele CNSLR – Frăția.
Principalele atribuții ale comitetului organizat la nivelul Instituției Prefectului se referă la monitorizarea respectării prevederilor legislației muncii și a dialogului social, realizarea schimbului de informații despre stadiul implementării noilor prevederi legale în ceea ce privește fiscalitatea și legislația muncii și analizarea sesizărilor privind eventuale încălcări ale legislației muncii și a dialogului social. De asemenea, comitetul se ocupă și de propunerea de soluții de rezolvare a situațiilor identificate, la nivel județean, dacă sunt de competența autorităților locale sau transmiterea de urgență a problemelor identificate, către comitetul de monitorizare la nivel central, dacă soluționarea este de competența acestuia.
„Reprezentanții Cartel Alfa – Filiala Sibiu și BNS – Filiala Sibiu au subliniat că nu sunt de acord cu protocolul încheiat între CNSLR – Frăția și Guvernul României, considerând că decizia privind modul de aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017 poate fi luată de Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Termenul pentru inițierea negocierii colective a Contractelor colective de muncă și a Acordurilor colective pentru funcționarii publici, precum și a actelor adiționale la acestea, pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017, privind modificarea și completarea Codului Fiscal, este data de 20 decembrie 2017”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

LIVE TEXT: Un meci cât un sezon. FC Hermannstadt joacă finala Cupei României cu CFR Cluj

FC Hermannstadt joacă în această seară cel mai important meci al sezonului, finala Cupei României împotriva formației CFR Cluj.FC...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect