Situația economică și planul de relansare a economiei au fost discutate marți într-o ședință la Cotroceni, cu șeful statului, dar și în reuniunea conducerii PNL, de aseară. Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a declarat marți seară la Digi24 că planul va fi gata în două săptămâni și că are în vedere mai multe proiecte de investiții, autostrada Sibiu – Pitești fiind prioritatea maximă, scrie Digi24.
„Am spus clar și înainte de a avea această criză că obiectivul nostru este de a investi. Am alocat bani în buget la începutul anului și la prima rectificare am făcut un lucru pe care nu l-a mai făcut niciun guvern de foarte mult timp. Am lăsat banii pentru investiții în buget și chiar am mai alocat la Ministerul Transporturilor încă 135 de milioane de lei pe lângă banii dinainte.
Acum vorbim de un program de investiții deja, s-au anunțat câteva obiective, Sibiu – Pitești este un obiectiv zero pentru noi, acolo facem toate eforturile pentru a-l duce la capăt, Comarnic-Brasov este un alt obiectiv, extinderea aeroportului București.
Un alt obiectiv este digitalizarea sistemului public, ANAF a făcut pași importanți, urmează MFP și apoi tot sistemul public.
Sibiu – Pitești este o investiție care nu se va termina nici anul acesta, nici anul următor și cred că nici în mandatul nostru, este ceva pe care…, sau Comarnic – Brașov sau spitalele regionale, sunt mai multe. De exemplu, sistemul de irigații – și acolo trebuie refăcute lucrurile -, digitalizarea, încercăm să terminăm anul acesta, dar nu cred. Sunt obiective foarte mari cu sume foarte mari”, a menționat Florin Cîțu.