La această oră, nu există drumuri blocate din cauza zăpezii, în județul Sibiu. Drumuri și Poduri SA arată că în majoritatea zonelor care acoperă raza județului Sibiu ninge, carosabilul este umed și, parțial, acoperit cu zăpadă.
În prezent, se acționeză cu 66 utilaje cu lamă și material antiderapant pe toate cele opt zone care acoperă raza Județului Sibiu, respectiv: zona 1 (Cristian – Săliște – Jina), zona 2 (Sibiu – Cisnădie – Păltiniș), zona 3 (Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului), zona 4 (Cîrța – Arpașu – Bruiu), zona 5 (Chirpăr – Agnita – Bruiu), zona 6 (Dumbrăveni – Mediaș), zona 7 (Șeica Mare – Vecerd) și zona 8 (Loamneș – Păuca).
De la avertizarea meteorologică de ninsori din 8 ianuarie, de la ora 10, și până la această oră, s-au folosit 260 tone material antiderapant.
„Deoarece în acest moment circulația pe drumurile județene se desfășoară în condiții de iarnă, rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție si de asemenea recomandăm ca mașinile să fie echipate corespunzător. În perioada activității comandamentului de deszăpezire numărul de telefon la care se poate apela pentru sesizări și informații referitoare la starea drumurilor județene este 0269.210.884 (apelabil 24 de ore din 24)”, arată Monica Iliescu, purtător de cuvând SC Drumuri și Poduri SA.