16.3 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

Noi fonduri europene pentru tinerii fermieri

Cele mai citite

Joi, 26 februarie, se dă startul unei noi etape de accesare a fondurilor europene pe măsura 112, „Instalarea tinerilor fermieri”. Cei interesați își pot depune dosarele până în data de 9 martie, la secretariatul Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Hârtibaciu, din orașul Agnita ( str. Avram Iancu, nr.66A), în fiecare zi lucrătoare, între orele 9 și 14. Finanțarea nerambursabilă oferită prin această măsură este de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, sumele ce pot fi accesate pornind de la 12 000 de Euro și putând ajunge până la maximum 40 000 de euro pentru o exploatație agricolă. „Beneficiarii eligibili pot fi persoane fizice; persoana fizica înregistrata si autorizata în conformitate cu OUG. 44/ 2008, cu modificarile si completarile ulterioare: individual si independent, ca persoana fizica autorizata; ca întreprinzator titular al unei întreprinderi individuale;asociat si administrator unic al unui SRL. Și pentru măsura 112, informații detaliate privind accesarea si derularea masurilor puteți găsi în ghidurile solicitanților aferente fiecărei măsuri, disponibile în format electronic pe site-ul www.apdrp.ro. ”, se specifică în comunicatul de presă transmis de reprezentanții GAL Microregiunea Hârtibaciu. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul GAL Microregiunea Hartibaciu, www.gal-mh.eu .

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi tineri din Sibiu, săltați de polițiști pentru mai multe furturi

Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de polițiști, ei fiind cercetați pentru comiterea mai multor furturi în municipiu.Marți,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect