Proaspăt instalat în funcția de consilier municipal, Adrian Bibu a decis să facă un gest care demonstrează că nu pentru bani a ales acest drum în Consiliul Local. Potrivit unei postări a Asociației Sus Inima, Bibu și-a donat primul salariu din consiliu asociației.
Adrian Bibu este cel mai nou consilier local al Sibiului, venit de pe listele PNL. El a preluat locul lui Virgil Popa, care a demisionat din Consiliul Local Sibiu în primăvara acestui an și completează echipa PNL din administrația locală. O postare a Asociației Sus Inima dezvăluie că Bibu a fost prezent la sediul asociației și a anunțat că vrea să-și doneze salariul de consilier ONG-urilor sibiene.
„Adi Bibu va dona, din această lună, salariul lui de Consilier, ong-urilor din Sibiu. A început cu noi,( și îi mulțumim) deoarece avem nevoie de fonduri pentru mobilarea centrului, pentru a ne putea deschide ‘porțile’ în timp cât mai scurt.
Suntem recunoscători și fericiți, că oamenii se implică. Indiferent de culoarea politică, de preferințe, de vârstă sau de religie, suntem o comunitate tot mai puternică.
Pare să nu mai conteze ‘de-a cui ești’, ci doar ce poți deveni și ce poți face bine. Majoritatea este afectată de cancer și majoritatea se implică.
Sus Inima și felicitări Adi pentru implicarea, mărinimia și bunătatea ta!”
Asociația Sus Inima are ca scop sprijinirea bolnavilor de cancer, dar și a familiilor și îngrijitorilor lor. În prezent, cei de la Sus Inima lucrează pentru a deschide un centru de suport pentru persoanele afectate de cancer, în care vor putea fi cazați și vor primi suport, terapii de susținere persoanele afectate de cancer.