7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Nu se modifică taxele și impozitele

Cele mai citite

Primăria Sibiu propune pentru anul 2017 păstrarea nivelului taxelor și impozitelor locale. Astfel, sibienii vor plăti aceleași sume pe care le-au plătit în 2016. De asemenea, se menține prevederea potrivit căreia, cei care achită în primul trimestru impozitul aferent întregului an, vor beneficia de o reducere de 10% din sumă.

Singura noutate pentru anul viitor este reintroducerea taxei hoteliere. Astfel, unitățile de cazare vor percepe o taxă specială de 1% din valoarea totală a tarifului de cazare, bani care vor fi virați în bugetul local. Taxa hotelieră a fost eliminată la începutul anului 2016, printr-o prevedere a noului Cod Fiscal, dar va fi reintrodusă din 2017, printr-o altă modificare adusă acestui Cod.

Documentul referitor la taxele și impozitele locale aferente anului 2017 este în dezbatere publică încă din 24 octombrie și poate fi consultat pe site-ul oficial al Primăriei Sibiu. În ședința Consiliului Local Sibiu de joia viitoare consilierii vor fi chemați să se pronunțe cu privire la aceste prevederi.

Publicitate

La începutul anului 2016 au apărut noutăți la calculul impozitelor locale, odată cu intrarea în vigoaree a noului Cod Fiscal. Impozitul pe clădiri se calculează în funcție de destinația clădirii – imobile rezidenţiale, nerezidenţiale şi mixte – aplicându-se o anumită cotă de impozitare.

Primăria Sibiu a propus cotele cele mai mici permise de actul normativ pentru a compensa faptul că, tot de la începutul anului 2016, se plătește impozit și pentru terenul de sub clădiri.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ministrul Sănătății: Sunt români care cred că vor fi microcipați. Ei cred că medicina se face cu apă, energie și nanoboți

Ministrul Sănătății spune că încă există mulți oameni care cred că, odată cu noua carte de asigurări de sănătate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect