Primăria Sibiu încearcă din nou să găsească proiectant pentru parcarea subterană de la Gară, după ce licitația lansată în luna mai a fost anulată, din lipsă de ofertanți, iar o a doua licitație a avut un singur ofertant, respins ca neconform. Prețul de 340.000 de lei estimat a fost menținut.
Proiectul „PARCARE SUBTERANA PIATA 1 DECEMBRIE 1918 – GARA”, care se află în faza de găsire a unui proiectant, se află la a treia încercare de licitație, pe site-ul SICAP. Primăria a depus același proiect, cu aceeași valoare estimată, 340.000 lei, serviciile ce vor fi contractate fiind proiect tehnic, detalii de execuție, proiect pentru autorizația de construire, avize, verificare proiect, asistență tehnică.
Durata contractului este propusă la 15 luni, care includ și cele 12 luni de execuție pentru care va fi acordată asistența. Inițial, la lansarea licitației în mai, era estimată semnarea contractului de execuție în toamna acestui an, astfel încât să poată începe lucrările cât mai repede. În acest moment, întârzierea este de patru luni, dacă nu va fi anulată și această lictiație.
Potrivit caietului de sarcini, parcarea va avea două niveluri subterane, cu aproximativ 200 de locuri de parcare, 100 pe nivel. Aici vor putea parca riveranii, turiștii și autoturismele din zona Gării. Zona de suprafață va păstra destinația de parcare, inclusiv rampele de acces pentru subteran, la final fiind estimate 350 – 400 locuri de parcare. Întreaga zonă va avea luminat eco-eficient și supraveghere video. La suprafață va fi amenajată și o stație de autobuz, cu peron acoperit, și o stație de taxiuri.
Conform studiului de fezabilitate, contractat de Primăria Sibiu anul trecut, realizat de Hentza Business, din Voluntari, terenul pe care se va realiza lucrarea are 66.353 mp, în timp ce suprafața construită a parcării va fi de 3.800 mp, cu o suprafață desfășurată de 11.400 mp. Hentza a fost, de altfel, și singura firmă care a depus o ofertă, la a doua încercare de licitare, dar aceasta a fost respinsă, fiind neconformă.