Mult discutata ordonanță de urgență care are ca scop reglementarea împușcării urșilor din România a fost publicată de Ministerul Mediului, în încercarea de a găsi o metodă prin care urșii să nu mai fie un pericol pentru oameni. Deși intenția este una lăudabilă, documentul lasă loc interpretărilor, existând deja opinii potrivit cărora deschide calea pentru uciderea fără discernământ a urșilor.
Ordonanța elaborată de subalternii lui Tancsos Barna, ministrul care s-a întâlnit cu ursul la începutul săptămânii, când venea spre serviciu, face apel la legislația europeană, care dă o libertate destul de mare statelor membre în privința măsurilor luate pentru protejarea animalelor sălbatice. Legislația europeană precizează explicit situațiile în care animalele periculoase pot fi eliminate, în general fiind suficiente „portițe” ce permit uciderea acestora.
Potrivit ordonanței, pentru a putea fi eliminat un urs care reprezintă un pericol, trebuie înființată o echipă mixtă, formată din primar sau viceprimar, jandarm, pădurar și medic veterinar.
„În situația în care nu există contract încheiat între unitatea administrativ-teritorială și Gestionar (gestionarul fondului de vânătoare) sau în cazul în care personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului nu se prezintă la acțiunea de intervenție imediată, din echipa de intervenție va face parte personalul tehnic de specialitate al Gărzii forestiere”, spune ordonanța.
Odată constituită, echipa condusă de primar trebuie să voteze: „împușcăm sau nu ursul?”.
Există mai multe metode prevăzute, care vor fi aplicate gradual:
a) îndepărtarea prin diverse mijloace;
b) tranchilizare și relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.
Dacă niciuna dintre metodele „umane” nu funcționează, se trece la împușcare.
„Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:
a) dacă intervențiile prin metoda îndepărtării și tranchilizării/relocării nu dau rezultate;
b) dacă siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse in pericol;
c) dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
d) în cazul în care exemplarul în cauză este rănit în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
e) dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
f) dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața”.
Sunt două variante: cu arma trage doar pădurarul (personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului sau personalul Gărzii forestiere), iar eutanasierea se face de către medicul veterinar cu ajutorul celorlalți.
Apoi ordonanța precizează ce se întâmplă cu blana și cu ursul mort, ceea ce nu mai reprezintă importanță pentru publicul larg.
Există și situații speciale, cum este cazul unei ursoaice cu pui. OUG precizează că „În cazul femelelor, intervenția se va efectua cu precădere prin metoda îndepărtării sau prin metoda tranchilizării/relocării; în cazul extragerii prin împușcare a unui exemplar de sex feminin cu pui, puii vor fi relocați de urgență în cadrul unor centre de reabilitare sau adăposturi autorizate”.
8. Cine suportă costurile intervenției?
Cea mai mare schimbare pe care o aduce această ordonanță este faptul că decizia aparține în totalitate administrației și instituțiilor locale, fără să fie nevoie de aprobări de la centru, din Ministerul Mediului sau de la MAI. Primarul devine pion central al echipei care intervine, iar în cazul localităților mici acest lucru va grăbi semnificativ decizia
