Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu anunță că bolnavii cronici internați la Secția Exterioară din Boița a Spitalului de Psihiatrie vor fi transferați la Sibiu, începând cu luna iunie. Aceștia vor fi mutați în incinta Spitalului de Psihiatrie, împreună cu personalul angajat în prezent la secția din localitatea Boița.
”Am apreciat că subiectul a trezit foarte mari discuții pe plan local, angajații sunt toți din zonă și nimeni nu-și asuma această schimbare. Am stat și am analizat. Era doar în beneficiul pacienților ca această mutare să se facă și am analizat și situația financiară și economică și nu am găsit argumente pertinente care să impună menținerea acestei secții în afara orașului”, a precizat Daniela Cimpean.
Conducerea Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu a considerat că măsura este necesară, întrucât acea clădire în care funcționează centrul de la Boița nu mai este adecvată pentru condițiile actuale prevăzute de legislație în privința pacienților cronici cu dizabiliăți mintale.
În prezent, la Boița sunt internați doar bărbați, majoritatea cu vârste peste 50 de ani, secția de femei fiind deja transferată la Sibiu. Cei 50 de pacienți, fără suport social, suferă de boli cronice psihiatrice, precum deficiențe mentale sau schizofrenii, având în permanență nevoie de tratament și îngrijiri medicale.




