9.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Parteneriat educaţional european la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu

Cele mai citite

Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu derulează în perioa­da 2008-2010 proiectul bilateral Comenius „YELLOW Young Eu­ro­­pean Illustrators of Knowledge” împreună cu Istituto Comprensivo Statale din Resana, Italia. Acest parteneriat este posibil cu sprijinul financiar oferit de Agen­ţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi are drept scop îmbunătăţirea abilităţii elevilor de gimnaziu ai colegiului de a comunica în limbi străine, prin motivarea lor în a adăuga noi cunoştinţe în ceea ce priveşte limba engleză şi a obţine competenţe iniţiale în limba italiană. Proiectul este transdisciplinar, implicând elevi şi profesori din diferite arii curriculare: Limbă şi comunicare, Tehnologii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport şi Consiliere şi orientare. Produsele finale vor fi un dic­ţionar englez-italian-român ilu­strat de valori europene şi o piesă de teatru, care are ca subiect o valoare europeană, şi anume prietenia, în limbile italiană şi română – scenarii şi reprezentaţii. Procesul de creare a subiectului şi de scriere a piesei poate fi ur­mărit pe blog-ul proiectului: http://yellowsibiuresana.blogspot.com. ,,Primul schimb de elevi a fost realizat în perioada 18-30 mai 2009, când 10 elevi de clasa a VI-a din şcoala noastră, împreună cu doamnele profesoare Daniela Arghir şi Raluca Filip, au fost oaspeţii şcolii italiene Istituto Comprensivo Statale din Resana. Acolo s-a pus în scenă pentru prima dată, în limba italiană, piesa de teatru realizată de cei 20 de elevi împreună cu profesorii lor” a declarat directorul colegiului, Gabriel Octavian Negrea. În perioada 18-27 martie 2010, 10 elevi italieni împreună cu profesorii lor, Laura Orlando şi Mauro Stocco, vor fi oaspeţii Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu, ocazie cu care va fi pusă în scenă pentru a doua oară piesa de teatru „Nu doar un singur prieten bun” în limba română de această dată, şi vor fi definitivate eseurile şi ilustraţiile pentru dicţionar. „E un fapt dovedit deja că acest parteneriat bilateral cu Istituto Comprensivo Statale din Resana a generat relaţionare, cunoaştere şi dezvoltare. Iniţierea şi derularea de proiecte ţin de nevoia şcolii de comunicare, de dialog, de intercunoaştere. Aici duce întreaga care precede, însoţeşte şi ur­mează un proiect educaţional” ne-a declarat directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu, domnul profesor Gabriel Octavian Negrea. „Ne dorim elevilor şi profesori­lor italieni o şedere cât mai plăcută în Sibiu. De asemenea, mult succes în proiectele actuale şi viitoare – atât lor, cât şi lăzăriştilor!” este mesajul de final al organizatorilor. Călin Blaga

spot_img
Ultimele știri

Podcast Pr. Constantin Necula – „Dincolo de cuvinte” și primul invitat special: Cine ne mai scoate din mormântul fricilor noastre?

Părintele Constantin Necula și Părintele Francisc Doboș. Doi slujitori ai lui Dumnezeu, unul împlinindu-și misiunea în Biserica Ortodoxă, celelalt...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect