Adunarea generală a Asociaţiei Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor Sibiu ţinută joi la Casa de Cultură a Sindicatelor a fost un prilej de acuze ale persoanelor vârstnice la adresa măsurilor luate de Guvern. Preşedintele Băsescu nu a scăpat de criticile pensionarilor. ,,Băsescu este împotriva pensionarilor”, a tunat din primele rânduri Aurel Cioran, pensionar. Mai mulţi participanţi au vociferat alături de el, susţinându-l. Scopul întâlnirii a fost aprobarea trimiterii unei scrisori deschise din partea asociaţiei către Parlamentul European, prin intermediul europarlamentarului Daciana Sârbu. În scrisoarea citită celor 120 de pensionari prezenţi erau punctate problemele cu care se confruntă pensionarii români datorită îngheţării pensiilor de către Guvernul Boc din 2009. ,,Pe noi pensionarii nu ne apără nimeni. (…) Datorită nouă s-au construit intreprinderi, autostrada Bucureşti-Piteşi, centrala nucleară Cernavodă, canalul Dunăre-Marea Neagră”, se arată în scrisoarea deschisă. Acesta fiind unul din argumentele pensionarilor sibieni, membri ai asociaţiei, pentru mărirea pensiei astfel încât să acopere costurile vieţii. ,,Foarte mulţi dintre pensionari iau între 90 şi 160 de euro pensie, iar preţurile din România sunt la fel ca în ţările Uniunii Europene, unde pensiile sunt mult mai mari”, a explicat participanţilor, Gheorghe Georgescu, preşedintele asociaţiei. El a cerut în adresa către Parlamentul European să se stabilească o pensie minimă în toată Europa. Tot cu această ocazie s-a distribuit gratuit primul număr din publicaţia ,,Pensionarul sibian”. Călin Blaga
Actualizat:
Pensionarii sibieni mânioşi pe Boc şi Băsescu
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...
Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...
Articolul precedent
Articolul următor




