Au fost premiați 423 de elevi, care are au obținut primele locuri la olimpiadele școlare naționale și județene.
Elevii sibieni care au obținut rezultate notabile în cadrul olimpiadelor organizate în anul școlar 2018 – 2019 au fost premiați joi, 12 decembrie, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu. Aceștia au fost răsplătiți cu diplome și premii în bani. Din totalul acestora 383 au participat la olimpiade județene și 40 la etapele naționale.
Elevii participanți la olimpiade naționale au primit 1.000 de lei pentru locul I, 800 de lei pentru locul II, 600 de lei pentru locul III și 300 de lei pentru mențiune. Pentru premianții olimpiadelor județene, valoarea premiilor a fost de 300 de lei pentru locul I, 200 de lei pentru locul II și 100 de lei pentru locul III. Suma totală alocată din bugetul local pentru premierea elevilor a fost de 98.900 lei.
Primarul Astrid Fodor, viceprimarul Corina Bokor și directorul Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ, Simona Pop, au înmânat diplomele și premiile, în cadrul festivității.
„Se vorbește mult despre educație în ultima vreme și sper ca în curând să începem să vedem rezultate pozitive. Îmi doresc ca educația din România să depășească simplele foi cu programa școlară și să înceapă să trezească în elevi plăcerea de a citi, de a cunoaște, spiritul de competiție care ascute știința și, poate cel mai important, să acumuleze în tineri priceperea practică, și nu teoria seacă. Premianților de azi le doresc să rămână la fel de entuziaști și creativi, la fel de ambițioși și de curajoși în a intra în concurs cu ceilalți, dar mai ales cu ei înșiși pentru că doar așa vor deschide posibilități pentru viitor.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu
Adolescenții premiați sunt elevi la Colegiului Național Gheorghe Lazăr, Colegiului Național Octavian Goga, Colegiului Național Samuel von Brukenthal, Liceului Constantin Noica, Liceului de Artă, Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură Carol I, Liceului Onisifor Ghibu, Liceului Tehnologic Avram Iancu, Liceului Tehnologic Terezianum, Colegiului Național Pedagogic Andrei Șaguna și ai școlii gimnazială Nicolae Iorga.
Lista completă a elevilor premianți în cadrul olimpiadelor naționale este disponibilă mai jos.
Locul I:
- Sava Iulia – Maria – limba germană
- Gyarmati Robert – limba germană
- Kamla Claudia Margareta – limba germană
- Hila Andreea Miruna – industrie alimentară
Locul II:
- Ciorba Nadia Victoriana – limba germană
- Marin Matei Ioan – limba și literatura germană maternă
- Oancea Tudor Alexandru – limba și literatura română pentru minorități și diaspora
- Mărginean Adriana Izabel – limba germană
Locul III:
- Ralea Ștefania Arina – limba și literatura română pentru minorități și diaspora
- Taloș Simon-Caleb – educație tehnologică
- Șofariu Adrian – Radu – limba și literatura română pentru minorități și diaspora
- Costea Vasilica Melania – Industrie alimentară
Mențiuni:
- Brădeanu Alexandra – dezbatere și gândire critică “Tinerii dezbat”
- Cătană Victor Cristian – limba engleză
- Bordea Denisa Narcisa – logică, argumentare și comunicare
- Duma Rareș – olimpiada națională de creativitate științifică
- Ciolan Casian Alexandru – olimpiada națională de creativitate științifică
- Vișa Roxana Maria – olimpiada națională de creativitate științifică
- Petrescu Ana Maria – istoria bisericii ortodoxe române
- Aron Sarah Caroline – limba și literatura germană maternă
- Țincu Ioana – limba și literatura germană maternă
- Suveică Noemi – limba și literatura română pentru minorități și diaspora
- Greger Darius Ștefan – olimpiada națională de creativitate științifică
- Langa Mureșian David Ștefan – olimpiada națională de creativitate științifică
- Olovinaru Teodora Maria – limba și literatura germană maternă
- Crețu Ana-Maria – limba germană modernă
- Dragomir Mihai Alexandru – mecanică
- Ana Maria Alexandra – fabricarea produselor din lemn
- Zlatar Gabriela Maria – muzică suflători
- Hoza Alina Gabriela – pictură
- Constantinescu Ana Teodora – grafică
- Baciu Sebastian Valentin – limba engleză
- Fleacă Anastasia Maria – fizică
- Iacob Diana Ștefania –limba și literatura română
- Ianc Octavian – 2 mențiuni la olimpiada științele pământului și la științe pentru juniori
- Moro Alexandra Cristina – istorie
- Săvoiu Adina Maria – educație tehnologică
- Șlarcu Ioana Alexandra – educație tehnologică
- Mușan Emilia – teologie