-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului 2021-2030 face primii pași

Cele mai citite

Începe realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului pentru 2021-2030. Îmbunătățirea mobilității urbane este o prioritate la nivel local, astfel că, în perioada următoare, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Sibiu realizat în 2017 va fi actualizat pentru a răspunde nevoilor actuale de deplasare. Actualizarea acestui plan se va realiza în cadrul proiectului “Strategie Inteligentă bazată pe Integrare și Urbanizare  SMART – SIBIU SMART”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, prin care Primăria Sibiu va actualiza și Strategie de Dezvoltare Urbană a Sibiului.

 
Conform contractului, consultantul are obligația ca, în realizarea acestui plan să pună accent pe analiza nevoilor reale ale comunității și, prin urmare, are obligația de a organiza consultări publice, atât cu factorii interesați, cât și cu cetățenii. Primăria Sibiu a stabilit mai mulți parametri principali pentru actualizarea Planului de Mobilitate:
Pentru transportul public se dorește creșterea atractivității și îmbunătățirea accesibilității și ușurinței utilizării transportului public, îmbunătățirea disponibilității rutelor de transport public și a opririlor, astfel încât distanța maximă de mers până la o stație de transport public să fie rezonabilă și să fie înscrisă într-un maxim de 10-15 minute de mers, inclusiv sistemul informațional pentru pasagerii aflați atât în stații, cât și în vehiculele de transport precum și analiza unor rute dedicate transportului public pentru a crește frecvența autobuzelor, mai ales la orele de vârf.
Introducerea transportului feroviar periurban care să asigure o conectivitate mai rapidă cu zona industrială și analiza rutelor de transport public din punctul de vedere al conexiunii cu traseul viitorului tren periurban, îmbunătățirea conexiunilor de transport public între stațiile de cale ferată, stațiile de autobuz și zone de interes public, cum ar fi zonele rezidențiale, turistice și de afaceri cu centrul orașului și  facilitarea utilizării transportului public pentru persoanele cu mobilitate redusă sunt alte obiective urmărite la acest capitol.
Pentru bicicliști se propune dezvoltarea rețelei dedicate bicicletelor precum și reșterea nivelului de siguranță a căilor destinate bicicletelor
Pentru deplasarea pietonală se dorește dezvoltarea zonelor pietonale prin crearea unei rețele integrate de rute pentru pietoni care să acopere întreg orașul, acordând o atenție deosebită rutelor spre / dinspre unități de învățământ, parcuri și puncte de interes turistice și culturale importante, centre de birouri, centre comerciale și instituții publice. Un alt obiectiv se referă la creșterea mobilității persoanelor cu dizabilități fizice prin crearea unei infrastructuri adaptate
În privința parcărilor se dorește stabilirea unei politici complete pentru parcări care să includă, printre altele, sistemul Park & Ride, adică parcarea autovehiculului personal și continuarea călătoriei cu vehicule de transport public.
Pentru deplasările cu autovehicul ținta principală este  planificarea infrastructurii rutiere și crearea unei strategii coerente pentru gestionarea drumurilor.În același timp se urmărește stabilirea unei ierarhii rutiere, cu o rețea primară care să asigure fluența traficului, evitând zona centrală, reducerea aglomerației pe principalele artere și pe arterele care fac legătura cu localitățile învecinate și organizarea logisticii pentru a evita transportul de marfă în oraș, cu excepția livrărilor locale
Prima etapă pentru realizarea acestui Plan este analiza situației existente. Consultantul va culege datele relevante, va analiza diversele studii deja elaborate, va evalua în teren transportul public, pistele pentru biciclete, arterele rutiere și parcările și va intervieva cetățenii pentru a obține date despre nevoile de deplasare sau rutele cele mai utilizate. La final, consultantul va preda municipalității un document actualizat care să arate pe de o parte problemele de mobilitate identificate, iar pe de altă parte soluțiile propuse pentru rezolvarea acestora, în termeni generali, pe termen mediu și lung.
“Începem să lucrăm la acest document pentru a putea stabili o strategie coerentă de dezvoltare. Am semnat contractul cu SC Foreign Investment Projects Consulting SRL București, având ca subcontractant firma olandeză MobyCon BV. Aceștia vor realiza în următoarele 6 luni studii în teren, consultări publice și vor concepe noul Plan de Mobilitate. Concret, căutăm soluții pentru îmbunătățirea mobilității locuitorilor, fie că este vorba despre transportul cu mașina, deplasarea pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public. Este important de precizat că vom avea în vedere și îmbunătățirea legăturilor cu localitățile învecinate”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect