4.1 C
Sibiu
vineri, ianuarie 24, 2025

Prefectul a scos taxa „ortodoxă” de la examinarea pentru premise auto

Cele mai citite

Sibiul a ajuns în colimatorul presei centrale săptămâna aceasta pentru cea mai ciudată taxă din România: fiecare om care dorea să dea examenul de permis auto i se percepea o taxă de 5 lei, încasată de Arhiepiscopia ortodoxă română Sibiu. Motivul bisericii era acela că examenul pe calculator se dădea în clădirea retrocedată Arhiepiscopiei şi reprezintă ,,întreţinere”. Scandalul mediatic generat de sibianul Alexandru Nicolae prin denunţarea publică şi la DNA a acestei taxe, a luat amploare când acesta a fost luat de poliţişti de acasă şi dus la procuror. ,,Nicolae Alexandru a fost adus la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, unde, în baza unei încheieri emise de instanţă, i-au fost recoltate probe biologice. Precizăm faptul că echipa de poliţişti a pus în aplicare un mandat emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi în niciun caz acest lucru nu are legătură cu sesizarea pe care domnul Nicolae Alexandru a depus-o la Direcţia Naţională Anticorupţie”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu. Prefectul judeţului Sibiu, împreună cu conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu, au hotărât, marţi, încetarea, de comun acord, a contractului de închiriere nr. 11273/19.11.2008, încheiat între Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, pentru spaţiul situat în strada Mitropoliei nr. 36.,,În cel mai scurt timp posibil, examinarea candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere auto se va desfăşura în sediul Prefecturii, de pe strada Andrei ªaguna nr. 10. Sala de examinare urmează a fi amenajată şi dotată corespunzător. Până la finalizarea lucrărilor, examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere auto se va desfăşura tot în locaţia de pe strada Mitropoliei. În acord cu conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu (proprietarul spaţiului), accesul candidaţilor în sala de examinare va fi gratuit”, se arată în comunicatul Prefecturii. Taxe legale Cei ce doresc să dea examenul pentru obţinerea permisului de conducere trebuie să plătească la CEC taxa de 68 de lei şi la Poşta Română 5 sau 24 lei, taxa de examinare în funcţie de categoria de permis dorită.

Publicitate
Ultimele știri

Peste 150 de polițiști sibieni la datorie în acest weekend prelungit

În perioada 24 – 26 ianuarie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu sunt aplicate măsuri speciale de ordine...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect