Prefectura Sibiu, în colaborare cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu și Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a desfășurat, în perioada 18.12.2025 – 18.02.2026, o acțiune privind verificarea modului de gestionare a deșeurilor provenite din construcții și demolări la nivel de județ.
Acțiunea de control a evidențiat existența unor deficiențe semnificative în gestionarea deșeurilor provenite din construcții și demolări, în special în ceea ce privește trasabilitatea acestora, respectarea obligațiilor de evidență și conformitatea transporturilor.
În cadrul celor 32 de acțiuni de control au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 327.000 lei, după cum urmează:
· 25 sancțiuni aplicate persoanelor juridice, în valoare totală de 290.000 lei;
· 6 sancțiuni aplicate persoanelor fizice, în valoare totală de 37.000 lei.
Cea mai mare amendă: 70.000 lei
Din totalul sancțiunilor aplicate, cea mai mare amendă a fost în cuantum de 70.000 lei, aplicată de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu unei persoane juridice din localitatea Cristian, pentru nerespectarea prevederilor legale privind gestionarea și trasabilitatea deșeurilor din construcții și demolări.
De asemenea, cea mai mică sancțiune, în valoare de 5.000 lei, a fost aplicată unei persoane juridice din localitatea Șura Mică, pentru neîndeplinirea obligațiilor legale în domeniu.
Totodată, au fost dispuse măsuri cu caracter corectiv, menite să asigure intrarea în legalitate și prevenirea repetării abaterilor constatate.
Acțiuni de control pe toată perioada anului 2026
Controalele au confirmat necesitatea unei monitorizări riguroase a fluxului de deșeuri, de la locul de generare până la valorificarea sau eliminarea finală prin operatori autorizați.
Lipsa documentelor justificative, gestionarea improprie a organizărilor de șantier și depozitările neconforme reprezintă vulnerabilități care pot produce efecte negative asupra mediului și sănătății populației.
Acțiunile de control vor continua și pe parcursul anului 2026, inclusiv prin verificarea modului de îndeplinire a măsurilor dispuse și monitorizarea zonelor cu risc ridicat.
Apel către cetățeni
Reamintim că aceste verificări au fost desfășurate în baza Ordinului nr. 499/15.12.2025 emis de prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, privind constituirea unei comisii mixte de control pentru verificarea depozitării neconforme a deșeurilor provenite din construcții și demolări.
Instituția Prefectului – Județul Sibiu adresează un apel către cetățeni și operatorii economici să respecte cu strictețe prevederile legale privind gestionarea deșeurilor provenite din construcții și demolări, să utilizeze exclusiv operatori autorizați pentru transport și eliminare și să păstreze documentele justificative care atestă trasabilitatea acestora.
Totodată, cetățenii sunt încurajați să sesizeze autorităților competente orice situație de depozitare neconformă identificată în comunitate, contribuind astfel la protejarea mediului și la menținerea unui climat de legalitate.
„Responsabilitate comună față de comunitate și generațiile viitoare”
Prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, menționează că:
„Respectarea legislației de mediu nu reprezintă doar o obligație legală, ci o responsabilitate comună față de comunitate și generațiile viitoare. Vom continua acțiunile de control și monitorizare pentru a preveni practicile neconforme și pentru a asigura un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii județului Sibiu.”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




