4.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Primăria a retras proiectul Lidl Trei Stejari din ședința Consiliului Local

Publicitate

Cele mai citite

Proiectul comercial care ar trebui să fie construit pe locul fostei fabrici de bere Trei Stejari bate pasul pe loc și se lasă așteptat de locuitorii din cartier. Construcția a fost propusă pentru a doua oară în Consiliul Local Sibiu, la o lună de la ultima încercare, când poziția USR de respingere s-a întâlnit cu abținerea PNL, astfel că proiectul a fost respins. În deschiderea ședinței din 28 octombrie, Astrid Fodor, primar al Sibiului, a anunțat că retrage proiectul de hotărâre.
Consiliul Local Sibiu nu a mai reușit să se pronunțe din nou pe marginea Planului Urbanistic de Detaliu depus de arhitecții angajați de Lidl, după ce Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism, din Primăria Sibiu, a avizat din nou acest proiect ca fiind legal. Proiectul a fost avansat de primarul Astrid Fodor pe ordinea de zi a ședinței CL Sibiu din 28 octombrie, însă a fost retras chiar în deschiderea ședinței, împreună cu alte două proiecte referitoare le Urbana. În urmă cu o lună, proiectul s-a blocat în pozițiile consilierilor USR, care au votat împotrivă, și cele ale PNL, care s-au abținut. În consecință, voturile FDGR și PSD nu au fost suficiente. Argumentul USR a fost legat de obligația pe care legea o impune în astfel de situații, respectiv de elaborare a unui PUZ. Argumentul primăriei a fost la fel de valabil: dacă există deja un PUZ elaborat pe terenul care face obiectul proiectului, nu mai este nevoie decât de un PUD. În acest caz, mall-ul din apropiere a făcut deja ceea ce era necesar, adică un PUZ pentru întreaga suprafață din zonă.
Primarul Astrid Fodor ne-a precizat că motivul pentru care a retras proiectul de pe ordinea de zi a fost cererea făcută de titularul proiectului PUD depus, compania Lidl.
P.U.D. – DEMOLARE CONSTRUCTll EXISTENTE. CONSTRUIRE PARC RETAIL, AMENAJARE INCINTĂ SI ÎMPREJMUIRE PROPRIETATE în Mun. Sibiu, str. Fabricii, Nr. 2, Jud. Sibiu” este numele proiectului pe care consilierii erau chemați să-l aprobe, într-o nouă încercare, în ședința din această săptămână, fără de care cei de la Lidl nu pot începe construcția celui de-al cincilea magazin din orașul Sibiu.
Proiectul a fost întors din drum în mai multe rânduri, fiind respins și de consilierii din mandatul anterior. Proiectul Urbanistic de Detaliu propus spre aprobare prevede demolare construcții, construire parc retail, amenajare incintă și împrejmuire proprietate. Documentația precizează că se respectă prevederile din PUG, respectiv POT maxim 70%, CUT maxim 1,6, cu propuneri de POT maxim de 30% și un CUT de 0,3, ceea ce înseamnă că suprafața construită este sub cea prevăzută de PUG-ul expirat al orașului. De asemenea, este prevăzut accesul către magazin prin strada Fabricii, din strada Urlea și din strada Hermann Oberth – Bâlea. Și numărul de locuri de parcare respectă PUG-ul, fiind prevăzute peste 100 de locuri de parcare, față de un mini de 54. Suprafața verde din jurul magazinului va fi de 1531 de metri pătrați, adică 20% din teren.
În prezent, terenul are un aspect dezolant, în urma demolării fabricii de bere și ca urmare a suprafețelor abandonate, acoperite cu buruieni.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya