Primăria Sibiu a inițiat în luna august o procedură de achiziție pentru încheierea unui acord cadru pe următorii patru ani pentru serviciile de salubrizare a domeniului public. Procedura de achiziție a fost contestată însă de doi operatori economici, termenul de depunere a ofertelor fiind decalat astfel până în 15 noiembrie. În prezent cele două oferte depuse până la termenul limită se află în evaluare. Având în vedere faptul că acordul cadru nu se va încheia până la expirarea contractului de salubritate existent, adică până în data de 9 decembrie, Primăria Sibiu a luat măsuri pentru asigurarea continuății prestării acestor servicii.
În acest sens a semnat în data de 27 noiembrie un contract pentru serviciile de salubrizare a domeniului public pe perioadă determinată, de maxim 12 luni, valabil începând din 9 decembrie. Acest contract pe perioadă determinată va înceta de drept în momentul în care se semnează acordul cadru și primul contract subsecvent în baza acestuia, după finalizarea procedurii. Contractul pe perioadă determinată a fost încheiat cu firma SC RER ECOLOGIC SERVICII ORADEA SA, valoarea maximă a contractului fiind de 8,8 milioane lei, în funcție de serviciile efectiv prestate.
Firma contractată va mătura carosabilului, aleile, scările, pasajele, piețele publice, stațiile de transport în comun, locurile de parcare, precum și a suprafețele anexe spațiilor de circulație. De asemenea va curăța rigolele străzilor, va spăla carosabilul și va asigura transportul deșeurilor stradale spre depozite autorizate. Pentru executarea serviciilor, operatorul s-a angajat să pună la dispoziție autospeciale și utilaje specifice, muncitori, conducători auto și personal de supraveghere și coordonare.