-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Primarul Astrid Fodor și-a făcut cadoul perfect. Mihai Cercel Onițiu este noul viceprimar

Cele mai citite

Luni, primarul Sibiului, Astrid Fodor, și-a serbat ziua de naștere, iar azi și-a făcut cadou alegerea unui viceprimar pe plac.

Liberalul Mihai Cercel Onițiu a fost ales viceprimar în ședința extraordinară a Consiliului Local. Acesta l-a avut drept contracandidat pe Ionuț Ghișe, din partea USR. Cu toate că se află în fața celui mai important moment din cariera sa politică, noul viceprimar al Sibiului nu a făcut nici o declarație în timpul ședinței de Consiliul Local. A păstrat tăcerea pe toată durata desfășurării ședinței, singurul moment în care a ieșit în evidență a fost când s-a salutat cu primarul Astrid Fodor, înainte de începerea ședinței aleșilor locali, probabil urându-i la La mulți ani! pentru ziua de naștere. În locul lui a vorbit însă Adrian Bibu, liderul consilierilor municipali PNL, cel care și-a dorit funcția de viceprimar al Sibiului, dar nu a trecut peste decizia organizației județene a PNL Sibiu, care l-a preferat pe Mihai Cercel Onițiu. A vorbit despre noul viceprimar, în calitatea de lider de grup. „Deși de multe ori vorbește liderul de grup, Adrian Bibu, proiectele pentru Sibiu nu le-am făcut singur, le-am făcut cu colegii din PNL. Mihai e unul din cei mai buni oameni pe care îi are PNL-ul. Nu iese în față să vorbească dar are inițiative”, a fost descrierea lui Adrian Bibu făcută noului viceprimar care se va alătura lui Astrid Fodor și Corina Bokor.

Mihai Onițiu a fost votat de aleșii PNL și FDGR, adică 15 voturi, în timp ce Ionuț Ghișe a obținut 4 voturi, exact câți consilieri locali are USR. Două voturi au fost anulate, la ședință fiind prezenți 21 de consilieri locali. Totodată, proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Programului de circulaţie al transportului public de călători în Municipiul Sibiu, în perioada noiembrie-decembrie 2023, inițiat de primarul Astrid Cora Fodor a fost respins la vot. Proiectul prevedea reducerea curselor pe 8 trasee Tursib în perioada prevăzută. Au votat pentru aleșii FGDR, în timp ce PNL și USR au votat împotrivă. Adrian Bibu a motivat decizia aleșilor liberali ca urmare a faptului că nu a existat dialog cu Executivul primăriei. La finalul ședinței, sindicaliștii din TURSIB amenință cu greva generală din cauza salariilor mici și a condițiilor de lucru.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect