În comuna Brădeni a fost lansat în data de 20 martie un proiect ce are drept scop creșterea coeziunii sociale, prin practicarea meseriilor tradiționale. Obiectivul principal al acestui proiect, în care comuna Brădeni este partener, îl reprezintă dezvoltarea a 3 structuri de economie socială, cu ajutorul cărora se vor crește șansele de integrare durabilă pe piața muncii. Vizate sunt 100 de persoane, dintre care 40% sunt de etnie rromă. Acestora li se vor asigura servicii de formare și consiliere profesională, în vederea dobândirii unui statut social în cadrul comunității locale.
Zona pe care se va desfășura proiectul cuprinde regiunile Centru și Sud Muntenia. În Brădeni, vor fi incluși în proiect între 12 și 14 oameni. „Acest demers ne ajută să ne implicăm în dezvoltarea economică și socială locală. Este primul proiect european al comunei, iar prin intermediul său, urmăresc și înființarea unei întreprinderi sociale. Pe termen lung, se vor vedea efecte pozitive, pentru că vom adapta activitățile atât pentru cei cărora ne adresăm, cât și pe plan local”, spune Liviu Modoi, primarul comunei Brădeni. Pe parcursul proiectului vor fi create 30 de locuri de muncă, dintre care 24 pentru persoane de etnie rromă, iar perioada de implementare este de 12 luni.
Proiectul se numește „Coeziune socială prin practicarea meseriilor tradiționale în întreprinderi de economie socială (SESRom)” și este cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară 6. „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”.
Publicitate




