Emil Boc și Asociația Municipiilor din România, pe care o conduce, au lansat o inițiativă extrem de importantă pentru organizarea adminsitrativă a României. Proiectul de lege cu care vin urmărește facilitarea unificării administrative dintre orașele mari și comunele sau localitățile limitrofe.
„Astăzi avem pe ordinea de zi, un proiect de rezoluție prin care vrem să ne adresăm Guvernului și partidelor parlamentare pentru a susține un proiect de lege în parlament pentru a facilitata unificarea administrativ voluntară a municipiilor cu una sau mai multe UAT limitrofe. Până când se finalizează reforma administrativă a țării nu putem rămâne pe loc. (…) Acest proiect de rezoluție propune ca în cazul reunificării voluntare a unei UAT cu muncipiul resedință de județ în vederea realizării zonei metropolitane să se acorde anumite facilități administrative”, a declarat Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca.
Prim-ministrul Florin Cîțu a fost prezent la întâlnirea membrilor Asociației Municipiilor din România și a declarat că susține acest proiect, atâta timp cât unificarea se face volunar de UAT-uri.
„Tot ce e voluntar, nu pot să fiu împotrivă dacă ajută la atragerea de fonduri europene sau investiții. Deci, dacă este o formulă care face atragerea de fonduri europene mai uşoară, bineînţeles că nu mă voi opune, până vom avea o altfel de legislaţie (…) Atâta timp cât e voluntar nu prea am cum să mă opun”, a spus șeful Guvernului.
Nu este însă foarte clar în acest moment ce presupune această unficare. În prezent, potrivit legislației, municipiile reședință de județ au posibilitatea creării de zone metropolitane împreună cu localitățile limitrofe. De asemenea, două localități pot fuziona, în cazul în care sunt îndeplinite mai multe condiții de legalitate, inclusiv un referendum local în fiecare din cele două localități. O astfel de unificare pe baza unui referendum se derulează în Buzău, unde municipiul reședință de județ a început procedurile de unificare cu comuna Țintești. Proiectul propus de AMR pleacă exact de la acest caz, propunând soluții pentru structurile de conducere ale localității rezultate. Astfel, primarul comunei ar urma să devină viceprimar al municipiului, iar cele două consilii să funcționeze în paralel, până la primele alegeri. De asemenea, și pentru taxe și impozite se propune o soluție intermediară, până în 2024.
Emil Boc are mai multe inițiative de reorganizare administrativ-teritorială a României, între care s-a remarcat cel care urmărește comasarea județelor în regiuni, astfel încât să se reducă personalul administrativ și să permită atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare.
Și în cazul acestei idei, Florin Cîțu a spus că este interesantă și „arată progres”.