Proiectul prin care deținătorii de vehicule propulsate 100% electric vor fi scutiți de plata tarifului de parcare în toate parcările publice stradale din Sibiu va fi înaintat spre aprobare în ședința Consiliului Local de vineri, 31 ianuarie.
Despre proiectul privitor la Scutirea de la plata tarifului de parcare în toate parcările stradale ale orașului se vorbește încă de anul trecut. Documentul a fost introdus pe ordinea de zi a proiectelor care vor fi supuse votării în ședința Consiliului Local de la sfârșitul acestei săptămâni.
„Luând în considerare creșterea accentului pentru dezvoltarea tehnologiilor prietenoase cu mediul și încurajarea folosirii mijloacelor de transport acționate electric, în detrimentul celor poluante, în vederea încurajării achiziționării și utilizării mijloacelor de transport ecologice în scopul reducerii emisiilor nocive în atmosferă, protejând astfel mediul înconjurător și sănătatea populației, supunem spre analiză și aprobare proiectul de hotărâre privind scutirea de la plata tarifului de parcare în toate parcările publice stradale din Municipiul Sibiu pentru toate autovehiculele propulsate 100% electric” se arată în proiectul Primăriei Sibiu.
Administrația municipală oferă proprietarilor de autoturisme electrice și posibilitatea obținerii de abonamente de parcare.
Pentru persoanele fizice, Serviciul Administrarea Domeniului Public va elibera abonamentul în baza unei cereri tip și a copiilor după certificatul de înmatriculare al mașinii și cartea de identitate. Persoanele juridice au nevoie de o cerere tip și copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului sau dovada înregistrării în Registrul asociațiilor și fundațiilor semnate conform cu originalul.