Raliul Sibiului va incepe anul acesta, joi, 16 iulie, cu startul festiv programat in Piata Mare a orasului de la ora 20. Lupta pentru victorie se va da insa in zilele de vineri si sambata pe cei 90,4 km de proba speciala pe macadam.
8 probe speciale. 90,4 kilometri pe macadam. Asa arata pe hartie Raliul Sibiului, etapa care deschide a doua jumatate a sezonului din Campionatul National de Raliuri. Raliul Sibiului va debuta joi 16 iulie, la ora 20:00, cu startul festiv in Piata Mare a orasului, unde masinile de curse vor ramane timp de aproape doua ore. „Startul festiv va avea loc, la fel ca si anul trecut, in Piata Mare a orasului si as vrea sa multumesc Primariei Municipiului Sibiu si Consiliului Judetean Sibiu pentru tot suportul acordat. Fara sprijinul autoritatilor locale ar fi fost imposibil sa organizam acest eveniment”, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.
Ziua de vineri, 17 iulie, este rezervata spectacolului. In premiera, la Raliul Sibiului, sunt programate doua super speciale, in aceeasi zi, pe pista de rally cross din cartierul Strand, singura din Romania pe care pot concura doua masini in paralel cu start din acelasi loc. „Anul acesta vrem sa experimentam un format nou si sper sa atragem cat mai multi spectatori la pista de rally cross. Chiar daca am renuntat la traditionala proba de pe Santa, in 2009, aceasta va fi inclusa din nou in editiile viitoare ale raliului”, a mai spus Sorin Itu. Startul in prima super speciala se va da la ora 17:43, iar cea de-a doua super speciala este programata de la ora 19:20.
In ziua de sambata, 18 iulie, sunt programate celelalte 6 probe speciale ale raliului. Startul se va da la ora 10:00 din fata Salii Sporturilor Transilvania , acolo unde este amplasat si parcul de service al raliului, pilotii avand de facut cate doua treceri pe specialele Dobarca, Crinti si Calugaru. Specialele Crinti si Calugaru au fost incluse si in editia de anul trecut a Raliului Sibiului, in timp ce proba de la Dobarca este complet noua. „Aceasta speciala nu a mai fost inclusa niciodata in programul raliului. Este o proba de 7,5 kilometri, in urcare, cu un macadam foarte bun. Crinti este cea mai lunga si cea mai dura proba din program. Din cauza ploilor cazute in ultima perioada am terminat tarziu cu amenajarea ei, dar acum traseul este intr-o stare buna. Speciala Calugaru este cea mai scurta si incheia bucla de trei probe care vor fi parcurse in ziua de sambata”, a mai adaugat Sorin Itu, organizatorul raliului. (L.V.)