Liderul liberalilor sibieni, deputatul Raluca Turcan, și-a exprimat, astăzi, poziția legată de controversa legată de impozitarea de către ANAF a banilor trimiși între rude. Aceasta afirmă că a primit sesizări și din partea sibienilor pe acest subiect. „Vreau să ating și un subiect pe care îl consider revoltător și care mi-a fost sesizat ca atare și de sibieni. Românii care își ajută familia nu trebuie hăituiți de ANAF! Nu putem accepta ca statul să trateze cetățenii onești ca pe infractori doar pentru că trimit bani între rude.
Cer ANAF să-și folosească resursele acolo unde este cu adevărat nevoie: împotriva marilor rețele de evaziune fiscală și a celor care scot miliarde din țară fără să plătească un leu! România are bani de recuperat, dar nu din conturile celor care muncesc cinstit. Nu putem prezuma că banii românilor sunt necinstiți și să îi tratăm ca pe niște infractori. Sarcina ANAF este să lupte cu adevărat împotriva marilor scheme de fraudă, acolo unde pierdem miliarde de euro anual – din neîncasarea TVA, din operațiuni intracomunitare sau din industria produselor accizabile.
Astfel de măsuri împotriva oamenilor cinstiți afectează grav încrederea în instituțiile statului. Ne întoarcem la vremurile în care bătrânica ce vinde flori pe trotuar, în ploaie, în frig, era văzută drept o amenințare la bugetul de stat. Așa ceva este inacceptabil! Susțin ANAF în lupta împotriva marii evaziuni fiscale, dar condamn ferm acțiunile inutile împotriva românilor onești. Statul trebuie să fie un partener corect pentru cetățeni, nu un vânător de mărunțișuri”, susține Raluca Turcan, care este și vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Pensii. „Să creștem ponderea contribuțiilor raportat la contribuția actuală de asigurări sociale și randamentele Pilonului 2 pentru pensii private”
Problema pensiilor revine în actualitate. Parlamentarul Raluca Turcan a declarat, în conferința de presă de astăzi, că a organizat o dezbatere publică despre viitorul pensiilor private, împreună cu reprezentanți ai fondurilor de pensii private, având în vedere provocările financiare pe care le va întâmpina România în următorii ani.
„În 2030, aproximativ 1 milion de români vor ieși la pensie, iar deficitul bugetului asigurărilor sociale a ajuns deja la 35,4 miliarde de lei, dublu față de 2021. Presiunea pe sistemul de pensii va crește, iar soluția este clară: dezvoltarea Pilonului 2 și a sistemului privat de pensii complementare. Este adevărat că grație eforturilor PNL am atins niște borne importante: Am crescut contribuția la Pilonul 2 de la 3,75% la 4,75%, începând cu 1 ianuarie 2024. Am dublat viramentele anuale către Pilonul 2, de la 12,8 miliarde lei (2023) la 22 miliarde lei (2025).
Peste 8,3 milioane de români contribuie deja la Pilonul 2, iar fondurile acumulate depășesc 153 miliarde lei. Dar e nevoie să facem mai mult. Ne propunem în continuare să creștem ponderea contribuțiilor raportat la contribuția actuală de asigurări sociale, și randamentele Pilonului 2 pentru pensii private mai mari. Să introducem posibilitatea ca angajatorii și angajații să contribuie voluntar la Pilonul 2, ca măsură de fidelizare a angajaților peste 40-45 de ani. Să îmbunătățim legislația pentru a asigura o rentabilitate mai mare a acestor fonduri, astfel încât viitorii pensionari să beneficieze de venituri sigure și decente”, afirmă deputatul sibian.
Urmărește Sibiu 100% în Google News




