România a dat-o în bară și cu PNRR. A atras foarte puțini bani din fonduri europene, ceea ce ne situează iar, la acest capitol, în coada Europei. Practic, în acest moment, țara noastră are blocați în conturile Europei în jur de 400 milioane de euro și este foarte puțin probabil ca acești bani să mai poată fi atrași și cheltuiți în actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene.
Marile proiecte de investiții, reforma pensiilor, a administrației locale, sănătatea și educația necesită fonduri imediate, ce nu pot fi acoperite din bugetul național, însă miniștrii din Guvern, alături de premier, se complac în ignoranță și mi-se-rupism în realizarea cadrului juridic pentru atragerea acestor fonduri.
În plus, reforma fiscală și cea a digitalizării îngroapă birocratic România. În loc să fie mai ușor pentru cetățean atunci când se adresează instituțiilor statului, acum avem parte de tot felul de declarații și formulare de completat, cu un volum de muncă mult peste cel existent înainte, când folosirea calculatorului era o mare necunoscută pentru funcționarul public căruia i te adresai. Acum, digitalizarea a devenit o scuză foarte bună pentru funcționar. În loc să te lămurească succint atunci când te afli în fața biroului, te trimite la site-ul instituției, afirmând că găsești acolo toate informațiile.
De multe ori, îți dai seama că nici el nu se pricepe la actele digitalizate și la ceea ce îi ceri, după modul defectuos în care îți explică cum să accesezi site-ul respectiv. Funcționarii publici folosesc digitalizarea în scopul de a pierde cât mai puțin timp în fața ghișeului și de a reduce cât mai mult contactul cu cetățeanul, până la, dacă s-ar putea, evitarea totală a acestuia. Să te adresezi fizic în acești ani unui funcționar public este un adevărat act de curaj și trebuie să-și asumi și reproșurile ostentative ale acestuia când nu ești destul de bine pus la punct cu tehnica informației.
În același timp, cei care sunt familiarizați cu digitalizarea administrației locale sibiene și se descurcă fără să mai fie nevoiți să vină în fața instituțiilor publice, își dau seama cât de neprofesioniști sunt funcționarii publici sibieni. Nu am vrut să-i împărțim pe sibieni în două părți, adică cei care știu să folosească tehnica digitalizării și cei care stăpânesc mai greu acest fenomen în relația cu statul, însă când vezi cât e de greu să obții o informație sau să depui un dosar pentru un anumit serviciu te face să te întrebi dacă mergem înainte sau era mai bine acum un deceniu, când umblai cu dosarul cu șină.
Trebuie să recunoaștem că odată cu digitalizarea administrației au apărut lucruri foarte bune, care ne fac viața mai ușoară, însă există încă multe lacune în unele instituții sibiene. Să spunem că digitalizarea administrației sibiene se apropie de perfecțiune ar fi inoportun, neadevărat și necinstit (îi includ aici și pe șefii de instituții publice și funcționari).
PNRR a fost ocazia perfectă pentru implementarea unei digitalizări moderne, în consens cu cea existentă în Uniunea Europeană. Deși am făcut pași importanți, pare să fie o bătălie de moment pierdută. Să vorbim acum de modernizarea administrației locale este la fel de actual ca în urmă cu 20 de ani, când visam la implementarea unei administrații moderne și eficiente.
PNRR a fost momentul pe care îl așteptam pentru a intra în rând cu lumea europeană. Adică să prindem Comunitatea Europeană din urmă. Însă se pare că am ratat și acest moment și este greu de crezut că vom mai avea o asemenea șansă în deceniul care va veni. După implementarea PNRR ar fi trebuit să avem în România și Sibiu spitale noi, școli noi și mai multe, drumuri foarte bune din punct de vedere fizic, instituții coerente din punct de vedere al relației cu cetățeanul.
Însă deși s-au făcut lucruri importante, nu am reușit să închidem cercul, cum era firesc. Corupția s-a accentuat, nevoile în spațiul public au rămas un pic mai puține, iar politicul a distrus și această șansă a României de a atrage fondurile din cel mai mare program european de finanțare de după 1990, pe care Europa ni l-a pus la dispoziție.
La scară mai mică, nici județul Sibiu nu este mai bun sau mai rău decât restul țării. Realizarea, depunerea și obținerea finanțării unui proiect din PNRR este un alibi important pentru instituțiile publice sau primării în atragerea unei imagini favorabile. Încă nu am văzut o instituție publică sibiană care să prezinte exact o situație cu proiectele care au ratat finanțarea din PNRR, pentru că nu dă bine la imaginea instituției. În plus, ar crede sibienii că acești conductori de instituții ar fi neprofesioniști și că stau degeaba în funcțiile pe care le ocupă. Elementul cel mai clar al dezamăgirii neatragerii fondurilor din PNRR este proiectul noului spital județean.
A ratat finanțarea cu un „succes” de invidiat din partea restului administrațiilor județene din țară. Am avut cel mai „matur” proiect de gen din țară, însă a fost prea bun pentru programul PNRR, ale cărui limite financiare ne-au îngrădit teribil. Adică valoarea totală a proiectului a depășit limitele financiare stabilite de Ministerul Sănătății. Ar arăta foarte interesant sau chiar deloc favorabil instituțiilor publice și primăriilor din județ o statistică completă cu câte proiecte s-au depus din județ la Guvern pentru atragerea fondurilor europene și câte dintre acestea au primit finanțare (adică s-au semnat contractele de finanțare).
Astfel, am vedea cât de performanți ar fi Prefectura, Consiliul Local, Primăriile Sibiu și Mediaș, instituțiile deconcentrate și primăriile din județ. O asemenea informație ne-ar putea oferi imaginea a ceea ce s-a realizat în județ după perioada de pandemie, ce mai avem de făcut și de inclus în strategiile de dezvoltare ale autorităților locale pentru următorul deceniu.
Ar scoate în evidență de ce ar fi nevoie pentru realizarea unui proiect de județ, astfel încât până la finalul programul PNRR să se știe pe ce să se concentreze administrațiile locale. Toată lumea, în speță administrația locală, se laudă cu ce proiecte PNRR au atras în județ, însă nimeni nu ne spune valoarea proiectelor ratate la finanțare sau măcar marile probleme din județ pentru care nu se pot obține finanțare din bugetul Uniunii Europene.
În final, cred că dezastrul fondurilor europene neatrase prin PNRR ar fi mai pregnant decât suma lucrurilor bune care s-au făcut prin acest program. Primarii și parlamentarii sibieni vin și ne spun câte eforturi și câtă muncă au depus pentru reabilitarea unor clădiri și obiective istorice, însă nimeni nu își asumă responsabilitatea tărăgănării soluțiilor, ani și ani, până ce aceste clădiri au ajuns într-o asemenea stare de degradare. Exemple sunt multiple, însă îmi vin în minte trei bile negre pentru oraș: Bazinul Olimpia, sediul vechi al Tribunalului și Orfelinatul Maria Tereza.
În rest, numai scuze, vina „grelei moșteniri” și lipsa coeziunii politice la nivelul unui județ. Ar fi interesant de știut, ca sibieni, dacă am atras destui bani din PNRR.
