0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

RAPORTOR LOCAL. În învățământ, mai toți sunt corigenți

Cele mai citite

Începerea noului an școlar vine cu probleme stringente pentru administrația municipală și autoritățile publice județene, spre nemulțumirea celor mai afectați, adică a elevilor și părinților. Dacă ne referim strict la municipalitatea sibiană, adică la Primăria și Consiliul Local Sibiu, putem spune că toate problemele rostogolite de un un la altul par să explodeze la acest debut de an școlar.

Iată câteva exemple care nu și-au găsit încă rezolvare, deși despre aceste lucruri se vorbește intens de ani de zile deja. Prima dintre ele e cea a învățământului în două schimburi. Din păcate, încă mai există elevi, în special în ani terminali, care vor învăța de după-amiază, deoarece soluțiile găsite până acum sunt puține și ineficiente. Au fost achiziționate de municipalitate mai multe containere (sau „structuri modulare”, pe limbajul administrației municipale), în cinci școli și un liceu. În rest, mult trâmbițatele proiecte, unul dintre ele din era Iohannis la Primăria Sibiu, sunt încă în pregătire, fără un deznodământ clar. Amintim aici doar: reabilitarea fostului orfelinat Maria Tereza și a clădirilor fostului Liceu CFR (pentru transformarea acestora în spații noi pentru învățământ), extinderea Liceului Onisifor Ghibu și a Școlii nr. 4 cu corpuri noi de clădire și construirea a trei grădinițe și a patru creșe noi.

La această problemă se adaugă închiderea circulației pe Podului Gării. Și în această lună. În plus, mai multe trasee TURSIB au fost deviate și regândite din cauza acestei lucrări, absolut necesare, de altfel. Însă doar să nu fii în locul părinților din cartierul Gușterița și a zonelor limitrofe și să trebuiască să ocolești Podul Gării pentru a-ți aduce copiii la școală, activități extrașcolare sau meditații în zona centrală. Doar municipalitatea poate forța urgentarea acestor lucrări și, prin urmare, să scutească părinții și copiii de un stres permanent.

Există și bile albe pentru Primărie, cum ar fi dotarea cu tablete, table inteligente și echipamente IT a școlilor din ultimii ani, plus investițiile în unitățile de învățământ din întreg municipiul. Una peste alta, în ultimul mandat a lui Astrid Fodor, s-a inventat școala în structuri modulare, dar asistată de gadget-uri IT de ultimă generație.

În rest, în județ, din păcate încă mai există 3 școli cu grupurile sanitare în curte, chiar dacă au trecut 35 de ani de la Revoluție, iar primarii și președintele Consiliului Județean au avut destul timp să rezolve aceste probleme, adică alimentarea cu apă și canalizarea. Oricum, cine nu prinde proiecte cu finanțare europeană prin PNRR, cum este cazul primarilor din județ acum, nici nu pare a mai avea șanse prea mari în viitor la alte proiecte privind dezvoltarea infrastructurii școlare. Totuși, Consiliul Județean Sibiu a făcut un pas major înainte în ceea ce privește învățământul special, odată cu inaugurarea școlii din curtea Spitalului de Psihiatrie. În luna aprilie, cu mare fast, administrația Cîmpean a inaugurat noul sediu al Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Sibiu, mutând instituția administrativ aici, de pe strada Filarmonicii. Aproape 260 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de noua investiție, realizată pe locul locul fostei Școli Generale nr. 22, de pe strada Dr. Dumitru Bagdazar, din acest nou an școlar. Așteptăm să vedem reacția părinților și copiilor cu dizabilități, pentru a aprecia calitatea prestației Consiliului Județean. Adică dacă acesta și-a făcut treaba… nemțește sau nu.

Totodată, conducerea Inspectoratului Școlar Județean a investit în dezvoltarea și asigurarea actului educațional, cu accent administrativ, în special. Să sperăm totuși că profesorii își vor face treaba bine, lăsând la o parte notele jenante obținute de unii dintre aceștia la examenul de titularizare…

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect