Eficientizarea energetică pentru șase clădiri ale unor unități de învățământ și alte două proiecte pentru modernizarea transportului public din Sibiu. Sunt finanțările obținute recent de către municipalitatea sibiană.
Este vorba despre reabilitarea energetică a clădirilor Colegiului Octavian Goga, Liceului Onisifor Ghibu, a școlilor Regele Ferdinand, Nicolae Iorga, a Școlii numărul 25 și a grădiniței Elefănțelul Curios.
Lucrările vor include termoizolarea și montarea de geamuri termopan, modernizarea și eficientizarea sistemului de încălzire, montarea de panouri fotovoltaice, modernizarea iluminatului, montarea de robineți temporizați și a unor senzori de mișcare pentru economisire, instalarea unor ventilatoare cu recuperator de căldură și montarea unor sisteme inteligente pentru monitorizarea și reducerea consumului de utilități.
Un alt proiect se referă la prioritizarea transportului public în 15 intersecții semaforizate prin echipamente inteligente. Practic, cu ajutorul acestor instrumente digitale instalate pe semafor și în autobuz, acesta din urmă va primi culoarea verde mai repede. Autobuzul va fi astfel un mijloc de de transport mai rapid.
De asemenea, un proiect mai prevede achiziția a 110 afișaje digitale pentru stațiile de autobuz, conectate cu sistemul de management al flotei Tursib. Astfel, călătorii, vor avea informații în timp real cu privire la timpul de sosire a autobuzului și modificări ale traseelor și / sau orarelor de circulație.
„Am obținut finanțare pentru eficientizarea energetică a 6 clădiri ale unităților de învățământ și pentru 2 proiecte prin care vom continua modernizarea transportului public în Sibiu. Sumele nerambursabile pe care le-am obținut astfel depășesc 71 de milioane de lei.
În total, până acum, am obținut din PNRR pentru Sibiu peste 340 de milioane de lei, alte 12 proiecte în valoare de 168 milioane de lei fiind încă în evaluare”, a precizat primarul Sibiului, Astrid Fodor.