Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu a reușit să-și crească veniturile față de estimările făcute la momentul aprobării bugetului pe 2019. Primăria va rectifica bugetul pe 2019, pentru a repartiza banii pentru cheltuieli.
Primăria Sibiu a propus Consiliului Local rectificarea bugetului pe 2019, pe baza unor modificări de venituri, dar și de cheltuieli. Sumele încasate în plus vin de la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu, cel care se ocupă de parcările publice, de închirierea domeniului public pentru terase și alte activități, dar și de celelalte spații care aparțin domeniului public. Propunerea de hotărâre supusă aprobării Consiliului Local Sibiu menționează că SPADPP Sibiu a încasat mai mult cu 350.000 de lei în acest an, față de veniturile prognozate. Suma va fi cheltuită de Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu pentru mobilier pentru casierie, sisteme de alarmă și control casierie, materiale și obiecte pentru întreținerea Skate Park-ului Sibiu, cumpărarea de piese de schimb pentru automatele stradale de la parcări.
Tot în cadrul aceleiași rectificări, bugetul Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân va fi suplimentat, cu fonduri de la bugetul primăriei, cu suma de 62.000 lei.
De asemenea, creditele bugetare (sume cheltuite) vor fi diminuate cu 267.000 lei, în cazul Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar Sibiu, ca urmare a cheltuirii unor sume mai mici pentru Școala Regina Maria și Căminul din str. Oituz. Creditele bugetare se vor mări cu suma de 234.000 lei, pentru obținerea autorizației ISU la Grădiniția din incinta Școlii nr. 1 și la Colegiul O.Goga. Alte rectificări propuse pentru acest serviciu pot fi găsite pe site-ul Primăriei Sibiu. Suplimentări sunt acordate la Școala nr. 12, la Grădinița 33, la Liceul „Independența”, Colegiul Tehnic Cibinium, Liceul Terezianum.
Primăria propune și alte modificări, în plus sau în minus pentru unele investiții. Printre acestea se numără achiziția unui autoturism, a unei autoutilitare, finanțarea pentru amenajarea Parcului Astra, precum și a altor spații publice, dar și alocarea sumelor necesare pentru unele investiții finanțate din fonduri nerambursabile. De asemenea, suma alocată pentru extinderea Școlii IL Caragiale, 725.060 lei, va fi disponibilizată, deoarece lucrările vor fi finanțate cu fonduri europene.