-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Reguli noi pentru trotinetiști: fără alcool, viraje pe lângă trotinetă și respectarea semafoarelor

Cele mai citite

Reglementarea circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice este tot mai aproape de legiferare, pe măsură ce autoritățile realizează pericolul pe care acest mijloc de transport îl prezintă pentru pietoni, dar și pentru cei care folosesc trotinetele electrice.

Proiectul de ordonanță de urgență care va reglementa circulația trotinetelor pe drumurile publice a trecut de faza dezbaterilor publice și urmează să fie aprobat de guvern. El va modifica Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, astfel încât trotinetele electrice să fie prevăzute în cele mai multe dintre articolele referitoare la biciclete. De asemenea, vor exista și unele prevederi specifice acestui mijloc de transport.

Printre cele mai importante prevederi care au fost prevăzute în proiectul de HG sunt cele legate de viteza trotinetei, de consumul de alcool al persoanelor aflate pe trotinetă, dar și de starea tehnică a acestor vehicule.

Dintre prevederile care au rămas după dezbatere este cel legat de alcool:

„Art. 161  – (1) Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;

b) să învețe să conducă biciclete sau trotinete electrice, după caz, pe drumurile intens circulate;

c) să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete;

d) să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;

e) să circule în timp ce se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive;

f) să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;”, este prevăzut în proiectul de HG.

Forma finală, care a fost reținută pentru înaintare în ședință de guvern, pentru aprobare, prevede și obligativitatea celor care conduc trotinete electrice să respecte culorile semafoarelor. Este vorba despre semafoarele speciale pentru biciclete, care pot fi prezente la intersecția pistelor de biciclete cu carosabilul sau în zona trecerilor de pietoni. De asemenea, marcajele pentru biciclete vor fi obligatorii și pentru cei cu trotineta electrică.

Una dintre cele mai importante prevederi regăsite în proiectul de HG a fost cea referitoare la viteza maximă a bicicletelor și trotinetelor. Inițial, era propusă limita de 30 km/h, însă în cadrul dezbaterii publice propunerea de eliminare a acestei restricții a fost acceptată. Motivația a fost legată de faptul că trotinetele electrice sunt limitate constructiv la 25 km/h, iar în cazul bicicletelor o astfel de restricție ar putea afecta practicarea ciclismului de masă.

O altă prevedere extrem de importantă este modul în care trotinetele vor schimba direcția de mers. Noua propunere care a trecut de dezbatere este ca utilizatorii de trotinete să se deplaseze pe lângă ele atunci când schimbă direcția de mers. Propunerea de utilizare a semnalului cu mâna, similar cu bicicliștii, a fost repsinsă, deoarece s-a invocat riscul de dezechilibrare, în cazul acestui vehicul.

Trotinetiștii vor avea și ei prioritate, similar cu bicicletele, în fața mașinilor care virează la stânga sau dreapta, în timp ce ei se deplasează pe pistă de biciclete. În schimb, va fi interzis pentru trotinete să circule pe drumurile pe care este interzisă circulația bicicletelor, semnalizată ca atare. De asemenea, va fi interzisă circulația trotinetelor pe trotuare, cu excepția cazului în care este amenajată o pistă pe acestea.

O serie de alte prevederi care sunt valabile pentru bicicliștii care circulă pe drumurile publice vor fi obligatorii pentru persoanele cu trotinetă electrică: deținerea unui act de identitate, traversarea pe trecere de pietoni, purtarea de vestă reflectorizantă pe drumurile fără iluminat public, menținerea ambelor mâini pe ghidon și multe altele.

Proiectul de HG mai face modificări ale OUG 185 și în alte articole, care nu au legătură cu trotinetele electrice. De exemplu, se propune introducerea de numere de înmatriculare verzi, pentru vehicule electrice.

Reguli pentru trotinetele închiriate în Sibiu

În cadrul dezbaterii, au fost propuse o serie de Reguli destinate operatorilor de trotinete, însă reprezentanții MAI și ai guvernului au respins această propunere, cu motivarea că ele ar trebui reglementate de un act normativ superior.

O parte din aceste prevederi se regăsesc acum în proiectul de hotărâre de Consiliu Local Sibiu, pe care l-a înaintat Primăria Sibiu.

Potrivit acestui proiect, ce va fi votat în ședința din 24 iunie, companiile care vor închiria trotinete electrice în Sibiu, pe bază de abonamente, vor fi obligați să respecte o serie de reguli, în special referitoare la amplasarea sau staționarea acestor trotinete pe domeniul public. Va fi interzis acest lucru pe trotuare mai mici de 2 metri, în stațiile de transport în comun, lângă clădiri sau garduri ori rezemate de acestea, pe locurile de parcare pentru automobile, în dreptul trecerilor de pietoni, în zona intersecțiilor, pe șantierele publice, pe capace de canalizare, pe orice alt spațiu care ar periclita siguranța și desfășurarea traficului auto sau pietonal.

Primăria Sibiu propune și o serie de taxe pentru trotinetele amplasate/staționate în locuri nepermise, pe care le va ridica prin intermediul SPADPP. Astfel, pentru o trotinetă ridicată operatorul va plăti 100 de lei pentru ridicare, 100 de lei pentru transport, 25 de lei pe zi pentru depozitare. Trotinetele vor fi eliberate doar după plata acestor sume. Operatorii de trotinete electrice care vor opera astfle de vehicule fără aviz vor plăti o amendă de la 1000 la 2.500 de lei.

În acest moment, și-a anunțat intenția de a închiria trotinete electrice Bolt, operator de servicii de transport auto proaspăt intrat pe piața sibiană.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect