1.3 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

S-au finalizat lucrările la toaleta publică din Parcul Sub Arini

Cele mai citite

În această săptămână au fost finalizate lucrările privind construcția unei toalete publice în Parcul Sub Arini,anunță reprezentanții administrației locale. Valoarea investiției se ridică la 230.000 de lei și include construcția clădirii, amenajarea spațiilor interioare prin placarea cu gresie și faianță, dotarea spațiilor cu obiecte sanitare și conectarea la apă, canalizare și curent electric. Suprafața acesteia este de 51 metri pătrați, fiind amenajată lângă zona de fitness din vecinătatea Stadionului. Accesul publicului la toaletă este gratuit.
Toaleta va fi deservită cu personal și întreținută de o firmă contractată de Primăria Sibiu. Programul de funcționare va fi între între orele 8:00 și 20:00 până în luna aprilie, iar în perioada caldă acesta va fi prelungit, de la ora 7:00 la ora 23:00.
În ultimii doi ani, Primăria Sibiu a realizat și alte lucrări de reabilitare și modernizare ale orașului. Au fost amenajate terenul secundar al Stadionului Municipal, un loc pentru fitness și exerciții de forță și un nou loc de joacă pentru copii. De asemenea, s-a modernizat iluminatul public, trecându-se pe corpuri eco-eficiente, și s-au instalat hotspot-uri care oferă Wi-Fi gratuit.

 


Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile nu s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a...

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect