17.9 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

S-au stabilit lucrările care vor fi executate pe străzile din Mediaș

Cele mai citite

Reprezentanții municipalității medieșene pun deja la cale planul de asfaltări pentru acest an. Edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman, a avut, marți, o întâlnire cu directorul societății care se ocupă de reparațiile la drumurile din oraș, stabilind principalele investiții pentru acest an.

Într-o primă fază vor avea loc lucrări pregătitoare precum și intervenții punctuale cu plombe acolo unde se impune, după care se va trece la așternerea covoarelor asfaltice. Se va interveni într-o primă fază pentru finalizarea lucrărilor începute anul trecut, respectiv pe străzile Feleac, Școlii, Sticlei, Bathory sau Fagului, după care se vor stabili noi zone din municipiu unde va fi modernizată infrastructura rutieră. Dacă vremea va permite, lucrările de așternere a covoarelor asfaltice vor demara luna viitoare.
Pentru acest an au fost alocate sume consistente pentru intervențiile la străzile din Mediaș. Astfel, pe o suprafață de 25.100 de metri pătrați vor fi turnate covoare asfaltice, vor fi montate borduri, căminele vor fi ridicate la cotă, iar trotuarele vor fi reabilitate cu asfalt. Valoarea acestor lucrări este estimată la 2,4 milioane de lei.
1,5 milioane de lei reprezintă valoarea plombelor asfaltice și a suprafeței parcărilor grilă, urmând să se intervină cu plombe asfaltice pe 3.500 de metri pătrați, iar în ceea ce privește suprafața parcărilor grilă, aceasta este de 4.750 de metri pătrați.
Aproape 4,5 milioane de lei vor fi investiți pentru afaltări, plombări sau reparațiile unor trotuare de pe raza municipiului.
„M-am întâlnit cu domnul director pentru a stabili împreună lucrările pe care urmează să le deruleze pe parcursul anului 2020. Consider că este absolut necesar să ducem la bun sfârșit ceea ce am început anul trecut și aici mă refer la covoarele asfaltice în cartierul Gura Câmpului, mai exact pe strada Feleac, pe străzile Școlii, Sticlei, Bathory, Fagului și cu siguranță, după ce aceste lucrări se vor finaliza vom stabili împreună și alte programe de întreținere a drumurilor.
Pot să vă spun că sunt mulțumit de modul în care colaborăm cu firma Geiger și îmi doresc ca și la sfârșitul acestui an să putem afirma același lucru”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
„Vreau să mulțumesc Primăriei Mediaș pentru colaborarea pe care am avut-o anul trecut. Am discutat tot timpul deschis și nu am avut nicio problemă atunci când s-au ivit anumite neconformități sau mici probleme, tot timpul primăria a fost deschisă și am găsit o cale de rezolvare. Vrem să începem cât mai repede, sperăm că vremea ne va permite.
Vom începe cu lucrări pregătitoare, după aceea vom intra imediat, așa cum vrea și primăria, pe lucrările de plombare, acolo unde sunt gropi, iar în maxim o lună foarte probabil vom începe partea de covoare asfaltice. Și eu sunt sigur că vom avea o colaborare bună și anul acesta și contractele acestea vor fi încheiate cu succes”, a declarat Ovidiu Simen, directorul regional Transilvania al Geiger.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Pasiunea și entuziasmul pentru subiectele fierbinți

Articol de Sorin CigherCancanul evanghelic este în grafic, funcționează foarte bine. Ne pricepem la toate! Când un subiect este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect