7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

S-a lămurit misterul: de ce nu se face varianta ocolitoare a Mediașului

Cele mai citite

Nu există finanțare pentru centura ocolitoare a municipiului Mediaș pentru că nu a fost inclusă în Master Planul de Transport. Acesta a fost răspunsul premierului Dacian Cioloș pentru senatorul medieșean Viorel Arcaș, cel care l-a chestionat pe primul ministru asupra subiectului centurii ocolitoare a municipiului Mediaș. Potrivit răspunsului primit de senatorul medieșean, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a refuzat să semneze contractul de lucrări pentru că centura Mediașului nu a fost inclusă în Mater Planul de Transport. „În răspunsul primit de la domnul premier se spune că centura Mediașului nu este în Master Plan. Din acest motiv a fost anulată licitația care a început în 2014. Din cauza birocrației, această licitație a durat până în luna decembrie a anului 2015, când a fost și atribuită, însă la începutulanului 2016 a venit Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și nu a vrut să semneze contractul de proiectare și execuție. De atunci a intervenit și această contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, depusă de constructor, iar CNSC a dat sarcină CNADNR să caute surse de finanțare pentr centură”, a spus senatorul Viorel Arcaș.
 
Răspunsul premierului Cioloș nu vine decât să confirme ceea ce ministrul Transporturilor anunțase la începutul lunii aprilie, când Dan Costescu a vizitat șantierele de lucrări ale căii ferate Sighișoara-Micăsasa și a fost chestionat asupra stadiului în care se află centura ocolitoare a municipiului Mediaș. Ministrul a spus că în bugetul pentru acest an nu a fost cuprinsă finanțarea centurii ocolitoare a Mediașului pentru că există o contestație, procesul fiind în derulare la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Costescu afirmase la momentul respectiv că este posibil ca proiectul centurii ocolitoare a Mediașului să fie finanțat pentru anul 2017. „Din informațiile pe care le am eu, acest proiect al centurii Mediașului face obiectul unei dispute, a unei contestații, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Nu știu ce o să decidă dânșii. Știu că este un proiect care se află în derulare, dar nu pot să mă substitui dânșilor și dânșii vor decide cu privire la viitorul acestui proiect. La Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este contestația cu privire la studiul de fezabilitate pentru această centură ocolitoare. Anul acesta nu va fi finanțată în niciun caz centura Mediașului pentru că aprobările pentru finanțare s-au efectuat la începutul anului numai pentru acele proiecte care aveau situația juridică clară. Am fost personal și am văzut cum se circulă în Mediaș și nu este o plăcere și sperăm ca problema juridică să fie rezolvată cât mai repede și să intre în discuție la CNADNR, iar cei de la CNADNR să ne dea soluțiile”, a spus ministrul Dan Costescu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Semne clare că un bărbat este îndrăgostit în secret de tine

Poate părea ciudat, dar mulți bărbați care simt o atracție profundă nu și-o exprimă direct. Nu pentru că nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect