Primăria Sibiu a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru extinderea Școlii I.L. Caragiale, cu fonduri europene. Valoarea investiției este de 12,5 milioane de lei.
Școala I.L. Caragiale din Sib iuva fi extinsă cu ajutorul fondurilor europene, după cum a anunțat primăria, prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Investiția de aproximativ 2,6 milioane de euro va consta în construirea unui nou corp de clădire, care va cuprinde 11 săli de clasă, cabinete de fizică, chimie și informatică, o sală de gimnastică cu vestiare și dușuri pentru elevi, o sală multimedia și o bibliotecă cu sală de lectură, o sală de mese cu oficiu și un cabinet pentru alimente, un cabinet medical, un cabinet pentru direcțiune, o cancelarie și o sală de ședințe, vestiare pentru angajați, un atelier mecanic, o arhivă și alte anexe. Proiectul include și mobilierul școlar, table interactive, videoproiectoare și sisteme PC.
Primăria Sibiu a finalizat deja proiectul tehnic și a obținut autorizația de construcție, în acest moment fiind gata de începerea următorului pas, contractarea execuției lucrărilor propriu-zise.
Până în prezent Primăria Sibiu a atras fonduri europene în valoare de peste 53 de milioane de lei pentru unitățile de învățământ din Sibiu pentru eficientizarea energetică a clădirilor în care funcționează școlile 1, 21, Constantin Noica și Radu Selejan, extinderea școlilor Nicolae Iorga și I. L. Caragiale și construcția unei noi creșe în cartierul Țiglari.
Administrația sibiană mai are pe listă alte două proiecte, însumând 11 milioane lei, aflate în etapa de contractare: construcția unei creșe în cartierul Ștrand și modernizarea internatului Colegiului Independența.