5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Şefii de regiuni europene se află la Sibiu

Cele mai citite

Sibiul găzduieşte timp de două zile, conferința „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă”, eveniment ce reuneşte reprezentanți la nivel înalt din 27 state membre (ambasadori, miniștri, șefi de structuri ministeriale), aleși regionali și locali din UE și înalți oficiali ai Comisiei Europene. Organizatori sunt Comitetul European al Regiunilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Consiliul Județean Sibiu.

Conferința are un rol important în dezbaterile în curs privind un model de dezvoltare european bazat pe o creșterea economică durabilă, întărirea competitivității UE la nivel mondial și depășirea provocărilor societății contemporane, dar și pentru stabilitatea politică şi bunăstarea socială. Obiectivele acestei reuniuni au fost explicate în cadrul unei conferinţei de presă de Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, membră în Comitetul European al Regiunilor, Vasco Alves Cordeiro, președintele Comitetului European al Regiunilor, Adrian Răulea, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, şi Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și președintele Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE a Comitetului Regiunilor.

Astăzi a fost dezbătut viitorul politicii de coeziune de către liderii locali și regionali din întreaga Europă, care vor participa la reuniunea Comisiei responsabile pentru politica de coeziune și buget (COTER) a Comitetului European al Regiunilor (CoR).

În premieră, la Sibiu se discută despre viitorul politicii de coeziune post-2027, care este și tema avizului pentru care Vasco Alves Cordeiro, președintele Comitetului European al Regiunilor și Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, sunt coraportori. Acest aviz reprezintă o etapă strategică pentru elaborarea poziției comune a orașelor și regiunilor cu privire la modelarea viitorului principalei politici de investiții a Uniunii Europene.

Probleme concrete

Alte avize care vor fi dezbătute și votate la Sibiu de către membrii Comisiei COTER sunt:

– Dronele: Cum pot contribui la îmbunătățirea sistemelor de mobilitate în orașe și regiuni, reducând poluarea și congestionarea traficului, sporind în același timp siguranța comunităților locale? Uniunea Europeană lucrează la o nouă strategie de reglementare a utilizării dronelor. Autoritățile locale și regionale fac presiuni pentru a avea un cadru care să asigure siguranța, securitatea și protecția mediului în utilizarea dronelor în orașe. Cererile acestora sunt incluse într-un proiect de aviz elaborat de Władysław Ortyl, președintele regiunii poloneze Podkarpackie.

-Regiuni auto: diferite regiuni se confruntă cu provocări diferite în ceea ce privește tranziția în sectorul autovehiculelor, de la necesitatea de a recalifica lucrătorii la depopularea zonelor care și-au construit economia în jurul fabricilor expuse riscului de închidere din cauza noului mod de producție a automobilelor. Regiunile și orașele europene solicită ca Uniunea Europeană să sprijine – inclusiv prin intermediul politicii de coeziune – regiunile cu un sector puternic al autovehiculelor pentru a face față tranziției industriale către transportul rutier cu emisii zero. Această solicitare, precum și altele, sunt incluse în proiectul de aviz elaborat de Sven Schulze , ministrul economiei al landului Saxonia-Anhalt.

-Facilitarea vieții lucrătorilor transfrontalieri: conform studiilor efectuate de Comisia Europeană, o pierdere considerabilă a potențialului de creștere în regiunile frontaliere ale UE este un rezultat direct al sarcinilor juridice și administrative. Acesta este motivul pentru care liderii regionali și locali depun eforturi pentru a propune un nou instrument european care ar putea depăși aceste obstacole și ar putea ușura viața cetățenilor, a lucrătorilor și a întreprinderilor. Se estimează că 30 % din populația europeană trăiește în regiuni de frontieră. Acest subiect se află în centrul proiectului de aviz elaborat de Magali Altounian, membru al Consiliului Regional Provence-Alpi-Coasta de Azur (Franța).

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect