Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sibiu, Tiberiu Ivancea, a anunțat, în această săptămână, că numărul total al infracțiunilor comise în județul Sibiu în anul 2015 a scăzut cu aproape 12% față de anul 2014, înregistrându-se 11.450 infracțiuni de toate tipurile.
Cu toate acestea, infracționalitatea stradală a înregistrat o creștere de peste 16%, mai ales în ceea ce privește furturile din autoturisme prin spargerea unui geam, gen de infracțiuni care au crescut cu peste 61% față de anul precedent.
Potrivit statisticii prezentate de șeful IPJ Sibiu în ședința Colegiului prefectural, în 2015, în mediul urban, s-au înregistrat 1.029 de infracțiuni stradale, dintre care 878 au fost furturi, 467 dintre acestea fiind furturi din autoturisme. În anul 2014 s-au înregistrat 886 de infracțiuni stradale dintre care 757 de furturi, 288 dintre acestea fiind furturi din autoturisme.
Hoții acționau prin spargerea unuia dintre geamuri și sustragerea unor bunuri de valoare ridicată, dar mici ca dimensiuni: laptopuri, GPS-uri, telefoane, borsete, bani sau orice altceva găseau.
„Dacă discutăm pe analizele săptămânale pe care le făceam aveam undeva la 8, 9, 10 furturi din autoturisme pe săptămână, ceea ce înseamnă în unele zile și câte trei pe zi”, a declarat Tiberiu Ivancea.
Zona centrală și străzile adiacente – Cetății, Pompei Onofreiu, Timotei Popovici, Cipariu – au fost vizate în special de către hoți.
Ivancea a anunțat însă că la începutul lunii februarie 2016 a fost destructurată o rețea de peste 20 de persoane suspectate de comiterea a peste o sută de furturi, iar cifrele pentru primul trimestru al anului 2016 arată îmbucurător, întrucât astfel de furturi „aproape s-au stopat”.
„Destul de puține fapte s-au probat, dar cert este că de atunci s-a stopat fenomenul ceea ce ne facem să credem că ei erau autorii. După destructurare, avem undeva la 1 – 3 furturi din autoturisme pe săptămână și nu mai sunt din cele cu spargerea geamului. Sunt alte moduri de operare”, a mai spus Ivancea.
Șeful IPJ Sibiu a mai precizat că, în 2015, s-au înregistrat 23 de furturi din bancomate, față de zero astfel de infracțiuni în 2014, de asemenea, gruparea care le-a comis fiind destructurată.
În ceea ce privește infracțiunile stradale comise în mediul rural, Ivancea a anunțat că s-au înregistrat 89 dintre care 84 au fost furturi. 63 dintre furturi au avut loc pe raza de competenţă a Secţiei 1 Poliţie rurală Şelimbăr.
„Aceste comune reprezintă o aglomerare foarte mare de persoane și sunt zone foarte tranzitate. S-au înregistrat furturi din auto, din bancomate, din automate de toate felurile amplasate pe stradă”, a explicat Ivancea numărul foarte mare de furturi comise în zona Șelimbăr.