7.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ce-si propun proiectele inscrise la SemiMaraton

Cele mai citite

Înscrierile pentru persoanele care doresc să alerge la SemiMaratonul umanitar al Sibiului, organizat în data de 28 mai, s-au încheiat, însă sibienii pot în continuare să se implice în susţinerea proiectelor promovate. În total, la această competiţie a responsabilităţii sociale au fost selectate 21 de proiecte care vor aduce schimbări în bine pentru comunitatea sibiană. Pe lângă banii strânşi prin contribuţia alergătorilor ce vor lua startul, cu toţii putem încă dona o sumă, cât de mică, intrând pe site-ul oficial al evenimentului, www.maratonsibiu.ro. În ediţia anterioară v-am prezentat primele 11 proiecte înscrise la competiţie, urmând ca în acest număr al ziarului să descoperiţi şi celelalte 10 cauze pe care sunteţi invitaţi să le susţineţi la SemiMaratonul Sibiului.
         Asociația Prietenii Berzelor – Aripi pentru viitor
Proiectul „Aripi pentru viitor” își propune să strângă fondurile necesare construirii centrului de reabilitare „Școala Bărzuțelor”. În cadrul centrului, pe lângă îngrijirea și reabilitarea păsărilor rănite, se doreşte continuarea colaborării cu grădinițșșcoli din Sibiu, în încercarea de a-i apropia pe cei mici de berze și natură. În plus, iniţiatorii proiectului spun că doresc să vină în sprijinul copiilor cu dizabilități locomotorii prin terapia cu animale. Din anul 2007 și până în prezent, în adăpostul improvizat în Cristian de către voluntarii asociației, au fost îngrijite în jur de 300 de berze, dar și numeroase alte specii (bufnițe, cucuvele, șoimi, ulii, vânturei, pescăruși, porumbei, stăncuțe, corbi și chiar lilieci). Păsările reabilitate sunt inelate și eliberate, în timp ce păsările care din diferite motive nu pot fi eliberate (au aripă sau picior amputat) rămân în continuare în grija Asociaţiei, Prietenii Berzelor nepracticând eutanasia acestora.
Prin participarea la SemiMaraton în anul 2015, cu sprijinul alergătorilor și susținătorilor, cu ajutorul ulterior al donatorilor și sponsorilor s-a reușit strângerea sumei necesare achiziționării terenului necesar pentru construirea centrului de reabilitare. În prezent, organizatorii sunt în faza de finalizare a documentației pentru achiziționarea unei suprafețe de 4000 m2 în apropierea comunei Cristian. Următorul pas, înainte de a începe construirea centrului de reabilitare constă în schimbarea destinației terenului prin întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal. Participând anul acesta la SemiMaraton, iniţiatorii proiectului şi-au propus să strângă suma necesară pentru plata întocmirii PUZ-ului.
         Asociația Prietenii Mocăniței – Hai, vino iar în gara noastră mică…
Ţelul acestui proiect este să readucă la viață mocănița Sibiu-Agnita, pentru a dezvolta durabil, prin turism, Valea Hârtibaciului. În 2013, cu ajutorul SemiMaratonului, a fost recondiționat primul vagon al mocăniței, în 2014 și 2015 a fost reparată calea ferată și a fost organizat un tren cu abur, iar acum sunteţi îndemnaţi să alergațși să susțineți cauza, pentru reabilitarea clădirilor și instalațiilor mocăniței. Mai precis, se doreşte recondiționarea interiorului gării din Cornățel, pentru a-l pune la dispoziția turiștilor la evenimente. De asemenea, organizatorii vor să restaureze instalația de alimentare din turnul de apă, pentru locomotivele cu abur.
         Asociația SOS Satele Copiilor – SOS Locul de joacă
SOS Satele Copiilor România are ca scop sprijinirea copiilor şi tinerilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. La SOS Satul Copiilor Cisnădie, 67 copii şi adolescenți îşi trăiesc copilăria şi adolescenţa, iubiţi şi ocrotiţi de mame sociale. Ei cresc şi se dezvoltă zi de zi, pentru ca mai apoi să îşi construiască propriul viitor. „SOS Locul de joacă!” reprezintă proiectul prin care se doreşte rezolvarea unei nevoi prioritare: reamenajarea locului de joacă din Satul SOS Cisnădie, aflat într-o stare avansată de degradare. Locul de joacă reprezintă puntea de legătură între copiii SOS și cei din comunitatea locală. Cu o donație, puteți dărui momente frumoase pentru o copilărie fericită!
         Asociația WeHelp – We Help Școala din Țichindeal!
Proiectul are ca scop amenajarea și dotarea salilor de clasă, precum și integrarea școlară a copiilor din satul Țichindeal. Acum 235 de ani, la Ţichindeal a luat naştere prima şcoală românească de pe Valea Hârtibaciului. Pe atunci, sălile de clasă erau pline de zâmbete sincere de copii, dar acum sălile sunt aproape goale. Iniţiatorii proiectului susţin că cele două clase în care învață micuții nu sunt echipate corespunzător nevoilor acestora, sau, mai bine zis, nu sunt echipate. Sărăcia nu iartă pe nimeni, oricât de mare sau mic ai fi. Pământul înlocuiește podeaua, lumânarea este singura sursă de lumină în casele acestora, iar un scaun ține locul unui birou la care micuții își fac temele.
 
         Centrul Ocupațional pentru Persoane cu Dizabilități din cadrul Asociației Diakoniewerk – Arta nu are limite
Prin realizarea acestui proiect se doreşte organizarea unei seri de dans şi teatru ALTFEL, în care actorii principali sunt persoane cu dizabilităţi. Un spectacol plin de emoţie, presărat cu multe ore de repetiţii în care se reflectă ambiţia persoanelor implicate de a-şi valorifica potenţialul şi dorinţa de a demonstra că imposibilul devine posibil.
         Fundația Polisano – Apă pentru viață
Anual, sute de mii de oameni, majoritatea copii, mor din cauza apei contaminate. În judeţul Sibiu, multe comune racordate la reţeaua de apă nu beneficiază de apă potabilă. Scopul proiectului este de a instala o staţie de filtrare în comuna Cornăţel, unde locuitorii se aprovizionează cu apă de băut dintr-un şipot vecin. Iniţiatorii proiectului susţin că analizele arată că această apă poate prezenta riscuri pentru sănătate, însă puţini oameni îşi permit să cumpere apă îmbuteliată. Proiectul îşi doreşte să le dea şansa tuturor sătenilor din Cornăţel să beneficieze de o apă  curată, care să nu le afecteze sănătatea şi face un apel către sibieni să contibuie la sănătatea localnicilor.
         Fundația Un Copil O Speranță – Primul pas
Primul pas pe care fundaţia îl realizează în procesul de recuperare, este acela de a evalua nivelul de dezvoltare al copiilor, pentru a stabili un program personalizat de interventie. Pentru aceasta este nevoie de un instrument de evaluare fidel, cum este testul ADOS, numit si „testul de aur” care este un  program de observatie pentru diagnosticul autismului. Acest instrument îi ajută pe specialiştii implicaţi să devină mai eficienţi în realizarea evaluărilor şi intervenţiilor, atât pentru copiii din Centru, cât şi pentru numărul tot mai mare de cazuri noi.
         Grupul de inițiativă „Este Film Festival” – Festivalul „Este Film”
Promotorii acestui proiect doresc să strângă bani pentru organizarea la Sibiu a celei de-a doua ediţii a Festivalului „Este Film”. Festivalul este conceput având 4 secțiuni: „Best of Europe”, „Experiențe”, „Film Românesc” și „In Frame ”. Prima ediție a festivalului a avut loc între 24 – 27 martie 2016. Organizatorii consideră că un festival propriu de film european este ceea ce îi lipsește unei foste Capitale Culturale Europene. Problema este existența în Sibiu a unei singure săli de cinematograf, care se axează în general pe proiecțiile de tip blockbuster. Filmul european este neglijat, când el ar trebui să fie intens promovat, mulțumită bogăției poveștilor pe care le prezintă, varietății personajelor, diversității culturale și de limbă. Nevoia sibienilor de a viziona filmul european s-a identificat de-a lungul anului 2015 și s-a evidențiat prin receptivitatea și interesul acestora de a participa în număr ridicat la fiecare proiecție organizată de „CINE M-A văzut la Habitus”, dar și în cadrul altor evenimente de profil. Dacă la celelalte capitole ale vieții culturale, Sibiul stă bine, cultura cinematografică nu e foarte bogată în astfel de evenimente. Există TIFF care e, poate cel mai bun festival de film din România, dar nu e un festival al Sibiului, spun inițiatorii proiectului.
         Grupul de inițiativă: ASPPS, SAJ, Crucea Roșie Sibiu, ReGenerația, ULBS Psihologie – Voluntari pentru Sănătate 1.0
Grupul de iniţiativă al organizaţiilor umanitare, instituţii medicale de urgenţă şi mediul universitar propun înfiinţarea unui serviciu specializat de răspuns în situaţii de criză, adresat sibienilor. Echipa Albă (Empateam) este un grup de profesionişti voluntari, care acţionează alături de echipajele de salvare în circumstanţe speciale, pentru a optimiza intervenția medicală de urgență și pentru a preveni, atenua şi gestiona riscurile psihologice determinate de implicarea persoanelor în situaţii traumatice (ex. accidente grave, calamități, traume colective, decese).
 
Sibienii aleargă în premieră în 2016 și pentru o cauză națională, votată în cadrul unui sondaj online în perioada 03 februarie – 22 februarie 2016. Cauza națională aleasă de către comunitatea sibiană este Primul Centru medical independent de oncologie și hematologie pentru copii din România, un proiect al Asociației 1 Leu.
Asociația 1 Leu își propune să strângă, leu cu leu, suma de 80 de milioane de lei necesară construirii și echipării primului centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Conform statisticilor oficiale, anual, 500 de copii români află că suferă de o formă sau alta de cancer. Prea mulți dintre ei se văd nevoiți să-și caute tratament în străinătate, tratament care de multe ori este prohibitiv. Organizatorii îşi propun să construiască acest spital, pentru a putea fi trataţi  și vindecaţi cât mai mulți dintre acești copii.
Mai multe detalii despre cele 21 de proiecte înscrise la SemiMaratonul Sibiu 2016, organizaţiile care le propun, precum şi sumele necesare realizării lor, găsiţi pe site-ul oficial al evenimentului – www.maratonsibiu.ro. 
 
vezi prima parte a materialului AICI
 
 
 
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect