32.4 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Sibiu şi Takayama au semnat memorandum-ul de parteneriat

Cele mai citite

La începutul lunii octombrie, primarul Sibiului Klaus Iohannis a fost prezent în oraşul Takayama din Japonia, cele două oraşe manifestându-şi dorinţa de a se înfrăţi, în baza bunelor relaţii pe care cele două oraşe au reuşit să le formeze. Ambasadorul României în Japonia, domnul Aurelian Neagu, l-a însoţit în această vizită pe primarul Klaus Iohannis. Semnarea memorandum-ului de parteneriat a avut loc în data de 9 octombrie. Prin acesta, primarul Sibiului şi primarul oraşului Takayama, domnul Mamoru Tsu­chino, au convenit să promoveze schimburile dintre cele două oraşe în domeniul artei, al culturii, al sportului, al turismului şi al economiei şi să sprijine cooperarea dintre cetăţenii celor două oraşe, în scopul unei mai bune cunoaşteri şi al intensificării relaţiilor de prietenie. Delegaţia a fost primită într-un cadru festiv. Evenimentul a adus laolaltă Consiliul Local al oraşului Takayama şi artizanii re­laţiei construite între cele două oraşe: preşedintele celui de-al 15-lea Comitet Executiv Japonez EU Japan Fest – domnul Fumiaki Watari, directorul general al ENEOS Nippon Oil – domnul Jyunichi Kawada, un membru al Camerei Reprezentanţilor – domnul Kazuyoshi Kaneko, vice-preşedintele Asociaţiei de Schimburi Internaţionale – domnul Takashi Mi­notani şi şefi de servicii din cadrul Primăriei Takayama. Delegaţia a participat la ma­nifestările Festivalului Toamnei din Takayama şi a luat contact îndeaproape cu tradiţiile şi obi­ceiurile oraşului. (L.V.)

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

Sibian reținut după ce și-a snopit în bătaie vecinul

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut un bărbat în vârstă de 49 de ani,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect