12.4 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

250 de trotinete electrice pentru sibieni. Alte 250 vor ajunge până la sfârşitul lunii

Cele mai citite

250 de trotinete electrice au ajuns pe străzile Sibiului după ce Primăria a avizat amplasarea lor. Acestea sunt amplasate de două firme și pot fi închiriate cu ușurință de doritori.

Primăria Sibiu a avizat amplasarea a peste 500 de trotinete electrice pe domeniul public din municipiul Sibiu. În acest moment sunt disponibile pe străzi 250 de trotinete, restul urmând să fie aduse până la finalul acestei luni.

Trotinetele sunt amplasate de două firme cunoscute din acest domeniu și anunță că vor fi la îndemâna sibienilor. Astfel, conform spuselor primăriei, vor acoperi prin amplasarea lor atât zona centrală, cât și cartierele. Conform aplicației, tariful pentru o plimbare cu trotineta este de 30 lei pe oră.

Publicitate

„Avem mai multe mijloace de deplasare alternativă și prietenoasă cu mediul în Sibiu. Sibienii au de astăzi la dispoziție trotinete electrice, ușor de închiriat și de utilizat pe domeniul public”, au declarat reprezentanții primăriei.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Donald Trump: Relația cu România este una foarte bună. Românii sunt un popor grozav

Întrebat vineri despre retragerea unor militari americani din România, președintele Donald Trump a spus că relația cu țara noastră...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect