Reprezentanții municipalității anuntă că săptămâna aceasta s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor pentru realizarea proiectului de hotspot wi-fi în zona centrală a orașului. La momentul de față ofertele sunt în analiză iar dacă măcar una dintre acestea va fi conformă cu cerințele Caietului de sarcini, proiectul ar avea în sfârșit un câștigător.
Suma estimată pentru implementarea acestui proiect este de 80.000 de lei fară tva. Pentru acești bani, câștigătorul licitației se va ocupa realizarea hotspotului care va da posibilitate de acces gratuit la internet în Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet.
Punerea în practică a acestui demers a avut însă nenumărate piedici. Inițial administrația locală a lansat procedura de achizitie publică în luna martie. Niciunul dintre operatorii economici interesați de câștigarea licitației nu au avut însă oferte conforme așa că procedura a fost anulată. Ulterior, municipalitatea a încercat să profite de programul european ”WiFi4EU” prin care Uniunea Eurpeană acordă vouchere în valoare de 15.000 de euro pentru realizarea de infrastructură pentru internet gratuit în localități atât în zonele rurale cât și în cele urbane.
Sibiul a fost unul dintre orașele eligibile așa că documentația a fost depusă rapid pe site-ul dedicat, numai că nici de această dată șansa nu a fost de partea administrației orașului de pe Cibin.
” Primăria Sibiu a depus solicitare pentru obținerea finanțării din partea Comisiei Europene în cadrul proiectului WiFi4EU. Din cauza erorilor tehnice înregistrate pe portalul de înscriere pentru cupoanele în valoare de 15.000 Euro, Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele a Comisiei Europene a anulat prima cerere de proiecte, lansată la 15 mai 2018, considerând că nu au existat șanse egale pentru toți solicitanții. Comisia Europeană s-a angajat să organizeze o nouă procedură în toamna acestui an.”, explică Mirela Gligore, șeful Serviciului de Comunicare, Relații Externe și Marketing din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu.
În lipsa banilor europeni, reprentanții municipalitații sibiene au decis ca hotspotul din zona centrală a orașului să fie realizat cu fondurile locale. A fost relansată procedura de achiziție. Ulterior s-a decis prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu câteva zile după ce ofertanții au cerut lămuriri și răgaz pentru depunerea documentației necesare.
” Primăria Sibiu a relansat procedura de achiziție directă pentru realizarea unui hotspot în zona centrală a orașului cu finanțare din bugetul local. Proiectul cu o valoare estimată de 80.000 de lei constă în amenajarea unui hotspot care să ofere servicii de internet wireless în cele trei piețe centrale ale orașului.”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu.
La momentul de față termenul de depunere a ofertelor s-a încheiat iar specialiștii primăriei se ocupă de analiza celor 4 oferte primite. Conform Caietului de sarcini însă cerințele sunt foarte stricte.
Condițiile tehnice asigurate de ofertant trebuie să conțină echipamente wireless profesionale care să permită accesul simultan a minim 400 de utilizatori în fiecare piață, echipamente pentru filtrarea paginilor și aplicațiilor astfel încât să nu poată fi accesate materiale pornografice, portarea legăturilor dintr-o piață în alta, trafic minim garantat de 500 de Megabytes dar și posibilitatea de a oferi municipalității informații lunare cu privire la numărul de utilizatori, volumul de trafic consumat și durata conectării. Contractul de servicii va fi realizat pentru un an de zile.
Specialiștii Primăriei Sibiu mai menționează și faptul că deși pentru zona centrală infrastructura necesară se va realiza cu banii proprii, nu se abandonează ideea accesării de fonduri europene atunci când liniile de finanțare pentru WiFi4EU vor fi redeschise.
Programul WiFi4EU se va derula până în anul 2020 și are o valoare totală de 120.000.000. de euro, bani proveniți din bugetul UE. Scopul proiectului este acela de a permite accesul la internet câtor mai multe localități. Conform datelor Comisiei Europene 8.000 de localități din statele membre UE, Norvegia și Islanda sunt eligibile pentru acest proiect.
Din județul Sibiu au fost declarate eligibile 10 orașe si mai bine de 20 de comune.