4 operatori economici din municipiul Sibiu și unul din Mediaș s-au ales cu suspendarea activității pentru o lună, după controlul inspectorilor antifraudă. Potrivit purtătorului de cuvânt ANAF, Alexandru Cristea, sistările de activitate au fost dispuse „pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal, neutilizarea aparatului de marcat electronic fiscal și pentru încălcarea Legii nr. 571/2003 privind privind Codul fiscal”.
De asemenea, în municipiul Sibiu au fost date 33 de amenzi contravenționale,suma acestora ajungând la 124.000 de lei, totodată fiind confiscate bunuri în valoare totală a fost de 2.545 de lei. Și în municipiul Mediaș inspectorii antifraudă au dat șase amenzi contravenționale, în valoare totală de 44.000 lei și au confiscat sume și bunuri în valoare totală de 1.660 lei.
Acestea sunt rezultatele controalelor desfășurate de inspectorii antifraudă în perioada 15-31 martie, cu scopul verificării respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Verificările auu vizat domeniile de activitate alimentație publică (restaurante, baruri, comerț cu produse alimentare, legume-fructe, morărit și panificație), comerț cu produse nealimentare și prestări servicii.
La nivel național, peste 250 de firme și-au închis activitatea pentru o lună, ca urmare a dispozițiilor inspectorilor antifraudă. Majoritatea patronilor au acuzat autoritățile că le-au închis magazinele pentru sume modice găsite în neconcordanță cu bonurile emise.
Prin urmare, Guvernul a anunțat că inspectorii Direcţiei Antifraudă nu vor mai putea închide magazinele cu diferenţe între valoarea totală a bonurilor şi sumele încasate, dacă acestea sunt sub pragul de 300 de lei.